Prezent?

Deputat Ponta! Prezent? Senator Antonescu! Prezent?

Așa începe fiecare zi în Parlamentul României și răspunsul e același, cei doi lipsesc. Am învățat ceva și sper să învățăm cu toții:

1. Când critici pe cineva nu înseamnă că ești mai bun

2. Când zici că tu ești mai bun, demonstrează

3. Când crezi că poți face mai bine, vino cu soluții reale

Ni se oferă soluția unei alte guvernari, numită USL (Uniunea Social Liberală). O coabitare între două partide care nu au nici o treabă unul cu altul, ideologic, doctrinar, PSD și PNL. În această perioadă ni se prezintă criticile, demonstrațiile și soluțiile acestei uniuni. Foarte bine, e un exercițiu al democrației, doar că trebuie să știm ce se întâmplă și ce avem de făcut, pentru că ajungem la aceași veșnică discuție, nu se poate să nu ne intereseze ce se intâmplă în țară asta și totuși să ne plângem, să emigrăm și alte telenovele. Dezvoltăm puțin cele 3 puncte.

1. USL critică actuala guvernare, care nu este cea mai performantă și face asta zilnic, de multe ori prin demagogie, totul mediatizat, uneori și rar pe bună dreptate. Să critici e ușor, nu pierzi nimic, chiar din contră – e mult mai simplu să stai pe margine și să zici ce nu e bine, când poți și tu să te implici, să pui „umărul”. Cei de la USL au declarat în câteva rânduri că nu au dorit și nu au fost pregătiți să se implice în a rezolva ceva în țara asta, în această perioadă de criză.

2. Căpitanii USL sunt Victor Ponta și Crin Antonescu. Au fost aleși în anul 2008 ca deputat și senator. Foarte bine, există concurență pe plan politic, alt exercițiu de democrație. Cu ce demonstrezi că ești mai bun decât ceilalți? Păi în primul rând prin prezență la serviciul pe care cetățeanul ți l-a dat ca să-l reprezinți. Conform datelor oficiale ale Parlamentului, între 2008 – 2010 senatorul Antonescu are prezență de 10.1 %.

Mai bine stă deputatul Ponta, având prezență de 36.2 %. Din Parlamentul României practic conduci țara, dând legi în folosul oamenilor. Din păcate, acești doi politicieni vor să conducă țara de anul viitor, din poziții ca Antonescu – Președinte, Ponta – Premier. Au gânduri bune și nu rele, dar cum te aștepți să conduci o țară când tu nu te duci la serviciu mai deloc?

Din păcate nu-i recomandă nici experiența și nici rezultatele în politica românească. Sunt tineri oameni politici, deși sunt în politică de ceva zeci de ani, numai roadele activității lor lipsesc. Nu poți zice că sunt incompetenți, că nu au ce caută în poltică, doar că trebuie să-și vadă fiecare locul și atât.

Sursa: http://www.alesiivoteaza.ro/

3. Soluțiile acestei uniuni, într-o criză internă și externă, sunt periculoase și pe alocuri, hilare; soluțiile sunt însoțite de părerile economiștilor:

– impozitarea diferențiată a veniturilor – aduce pierderi bugetului de stat

– 1 milion locuri de muncă – ireal; la acest moment în România sunt 500.000 de șomeri, rămân locuri de muncă libere?!

reducere CAS cu 5 puncte – pierderi la bugetul de stat în condiții de criză economică

– tva 24 % rămâne încă 4 ani, tva redus pentru unele produse – pierderi la buget, consumatorul nu câștiga în final, ci producătorul

Sunt principalele măsuri anunțate de USL; specialiștii și economiștii sunt de părere că acest program nu poate fi susținut în această perioadă de criză și nu numai, unele măsuri sunt irealiste. Nu vă uitați cu atâta înverșunare înspre România spunând că e în colaps, uitați-vă bine și atent la Grecia, Portugalia, Irlanda, țări care sunt mult mai dezvoltate decât Romania, dar care acum o duc mai rau decât noi. Plus că umplem în continuare magazinele, mall-urile, alimentăm zilnic cu combustibil, eheee…

Băsescu de vină, Boc? Toți? Nu intrăm în polemică, v-am prezentat contraoferta USL-ului, bazat pe o sumară documentare și informații publice. Trebuie să căscăm ochii și să gândim cu capul nostru, nu cu televizorul. Deși înca de la începutul articolului am fost suspectat că țin cu Băsescu & co, vă voi prezenta și oferta celor de la guvernare când aceasta va apărea.

1, 2, 3! Recitește aceste trei puncte, sunt de folos, de la cel mai mic și până la cel mai mare nivel în societate!

Timotei D.