RSS

Arhive pe etichete: Inmormantare

Înmormântarea – comemorare sau circ horror?

 „Adună-i pe ceilalți să facem poze cu X (defunctul), că punem capacul sicriului și nu mai avem când / Filmează familia mai de aproape, vrem să le vedem suferința /  De ce e capacul sicriului pus? Vrem să-l vedem pe X (defunct) / Nu mai reacționați la LIVE (emoticoane pe Facebook), că se întrerupe transmisia / Dați coșciugul mai de aproape, nu se vede clar! / Dați capacul la o parte, că poate învie! / Unde găsesc și eu pozele de la înmormântarea lui X? / Știe cineva un fotograf profesionist care să vină să facă poze la înmormântare?” Citate și comentarii extrase din contextul unor înmormântări și din mediul online.

Înmormântarea, finalul unor ani petrecuți aici, împreună cu familia, cu prietenii, în comunitatea Bisericii – ani mulți sau puțini, dar ajunși la capăt. Clipe de tăcere, de surprindere, ce te coboară în intimitatea existențialității. Evenimentul trecerii în neființă atinge punctul sensibil, spiritual al oricărui om, iar indiferent de credința sa îl va provoaca și chiar și pentru câteva secunde îl va străfulgera. Înmormântarea este un fenomen comun, dar unic. Sacru.

De ce ai vrea să transformi comemorarea, imaginea celui drag și a comunității într-un circ horror? Transmisii LIVE publice, cadre cu defunctul, familia în lacrimi, imagini furate din groapa cimitirului, turul mașinii mortuare, umbrele crucilor, sute de poze rostogolite în neantul internetului. Cu câte procente crește sentimentul de sprijin și de compasiune venit din online? Cinci mii de like-uri, emoticoane, zece mii de vizualizări și sute de share-uri te vor alina, te vor ajuta să accepți situația, să poți merge mai departe? Evanghelizare? Metodele de cancan mediatic nu pot produce niciodată sentimente religioase, spirituale, ci resentimente și bătaie de joc.

CUM ORGANIZEZI UN SERVICIU DE ÎNMORMÂNTARE?

1. Deferență și tact

Este un eveniment care impune sobrietate, puțină agitație, intimitate. Discreție. Nu este un moment de sărbătoare, chiar dacă cel trecut în neființă își găsește liniștea după o lungă suferință. Serviciul de înmormântare este un ritual care implică o atitudine aferentă.

2. Anvergură minimalistă

Folosește canalele de informare pentru a comunica trecerea în neființă a unei persoane și programul comemorării. Nu căuta să exagerezi pentru a atrage compasiunea publică, pentru că evenimentul atrage de la sine compasiune.

Comemorarea se centrează pe cel trecut în neființă, pe semnficația morții, nu pe spectacolul din jurul acestora. Implică doar comunitatea din care faci parte (rude, prieteni, vecini, colegi), nu aduce formații muzicale, pastori/preoți cu notorietate pentru a da valoare neinspirată acestui ritual.

Organizează un desfășurător, nu lăsa lucrurile la întâmplare. Discută cu cei care vor lua cuvântul, care vor intona piese muzicale, prezintă-le scopul ceremoniei și insistă pentru coerență, simplitate și evitarea alimentării, mai ales intenționată, a dramei. Nu depăși 1.5 – 2 ore, devine obositor și există riscul să dispară atitudinea sobră și astfel să apară șușotelile, forfota, strigătele copiilor care și-au pierdut răbdarea.

3. Moartea este doar un prag 

Insuflă un scop ceremoniei și mai ales participanților. Prezintă vremelnicia vieții și pacea celui care în credința sa autentică trece spre o eternitate împreună cu Dumnezeu. Adu-le aminte că acesta este drumul fiecăruia, oferă-le celor care nu știu asta o nădejde veșnică.

Vorbește despre speranța revederii, dar și despre riscurile vieții veșnice – nu tuna asupra participanților cu focul și iadul apocaliptic, ci oferă-le îndrumare și principii care vor cădea în responsabilitatea fiecăruia. Nu lăsa în niciun fel ca desfășurarea evenimentului să suprime acest scop, ci creează premisele unei evanghelizări reale.

4. Decență

Transmisii LIVE pentru publicul larg – se vor lua imagini generale, cadre largi, fără zoom pe coșciugul deschis, pe fețele plânse și schimonosite ale familiei îndoliate. Nu da ocazia pătării imaginii celui trecut în neființă și comunității, oferind conținut de cancan mediatic de care suntem sătui. De preferat e să nu se transmită LIVE de la cimitir, unde momentele despărțirii și coborârea defunctului în groapă nasc cele mai sfâșietoare stări.

Transmisii LIVE/înregistrări pentru rude și cei apropiați – sunt recomandate, iar acestea se pot face privat, păstrând aceeași decență, existând numeroase instrumente tehnice prin care se poate face asta. Aceleași principii se aplică și fotografiilor de la înmormântare, este indicat să se evite distribuirea lor în spațiul public.

Participanții la serviciile de înmormântare au obligația de a se comporta cu respect și decență, oferind sprijin familiei îndoliate prin cuvinte și fapte simple, fără a brava sau aștepta ceva în schimb. Este o totală lipsă de bun-simț să te apuci să faci poze, selfie, check-in sau LIVE pe rețelele de socializare, oricât de bine intenționat ești.

Blogurile, paginile de știri de pe Facebook poartă o mare și vitală responsabilitate de educare a cititorilor lor, astfel promovarea fără etică și bun-simț a evenimentelor unei comunități duce la escaladarea unui fenomen dăunător nu doar asupra climatului moral al comunității, ci și asupra intelectului cititorului. Aceste bloguri și pagini de știri au obligația morală (obligație ce ar trebui să decurgă din moralitatea și decența proprie a deținătorilor lor) de a informa comunitatea obiectiv, etic și principial.

Toate punctele de mai sus pot fi dezvoltate, dar consider aceasta ca fiind o structură potrivită pentru a organiza un serviciu de înmormântare cu semnificație. În definitiv, trecerea în neființă este un fenomen uman global, dar personal.

Timotei

 
 

Etichete: , , , , ,

Strigoii online-ului

„X e pe moarte!” – like. „Y pe patul de spital, in perfuzii” – like. „Z a intrat in comă” – like! „Transmisie live de la cimitir” – LIKE!  Şi astfel încep să se propage grozăviile în mediul online. Sincer, nu reuşesc să identific cauza acestei dorinţe morbide a unora de-a vedea, răspândi şi comenta online cazuri de boli grave, come profunde şi decese, dar sunt surprins de fervoarea acestor persoane pe care azi le numesc strigoii online-ului.

Strigoii ăştia bântuie internetul de-a lungul şi de-a latul biţilor, inundă pereţi, site-uri, inboxuri de ştiri morbide, imagini mortuare, poze de grup cu defunctul, crucea, cavoul – unde, cum, când, de ce am avea asemenea poze, clipuri video, când ne-am uita la ele şi ce am simţi văzându-le după 10 – 20 de ani? Ne-am plictisit cumva şi nu mai avem idei de cum să ne ocupăm timpul nostru şi al altora?

Am urmărit un site care în ultimile 6 luni prezenta zilnic cazuri de boli terminale, înmormântări online şi căutam să fac comparaţie între numărul ştirilor morbide şi cel al ştirilor cu alte teme – clar, morbidul era prioritar, strigoii bântuiau nestingheriţi. Am scris acelui site, din curiozitate, întrebând care este scopul acestor ştiri, ce vor să obţină, ce vor să schimbe în mentalul cititorilor, dar nici dupa o luna nu am primit răspuns. Strigoii nu răspund, ei doar bântuie!

Şi totuşi, cei mai activi strigoi sunt pe Facebook, care uneori tinde să devină un mare cimitir online! „Dacă nu-ţi place ce scrie, postează cineva, şterge-l din lista ta”. Bine, dar asta e soluţia unui flagel care ne bântuie? Se găsesc mulţi viteji de-ăştia care au soluţii rapide şi miraculoase – ori sunt indiferenţi, ori strigoi în devenire. E curios că de cele mai multe ori, strigoii online-ului nu fac parte din problema expusă, postată, nu au absolut nicio legătură cu cazul, tragedia, decesul, tocmai de-aia li se potriveşte această expresie – profită, vor atenţie şi nu ştiu cum s-o obţină. Or să apară alţi viteji care vor spune că scopul pozelor mortuare, defuncte e acela de a sprijini cauza, familia – există răspuns şi soluţii şi pentru asta, încă puţină răbdare şi le veţi afla mai jos.

Strigoii nu doar că bântuie, dar sunt şi răi, recalcitranţi şi răzbunători. Pare şi logic – inunzi internetul de morbid, propagi fără scop tragediile altora şi când dai de tămâie sari ca strigoiul! Situaţia este de aşa natură încât nu mă sperii prea uşor de asemenea strigoi, fiindcă există ac şi de cojocul lor atunci când sunt obraznici şi recalcitranţi – mai o tămâie, mai un usturoi, o ceapa chiar, ca să-i emoţionez până la lacrimi…de strigoi.

Acum 4 ani am văzut prima dată o înmormântare online, accesând un link postat pe Facebook. Am fost curios de ce aş putea să văd la o înmormântare online, a unei persoane, familii pe care nu o cunoşteam, cu care nu aveam nicio legătură, dar de care auzisem de-a lungul anilor. O doamnă în etate trecuse la cele veşnice şi urmăream cum coşciugul era purtat spre groapă, muzică tristă, cadre apropiate pe oameni plânşi, care leşinau…n-am putut să mă uit prea mult, mi-am dat seamă că e nepotrivit să fac asta. Fenomenul transmisiilor LIVE de la înmormântări a explodat în România de ceva ani, media românească servind poporului, şi aşa prea cult, imaginile mortuare ale unor vedete de obor şi era imposibil ca mediul creştin să nu preia acest fenomen, miruindu-l în aşa fel încât să pară etic, creştin chiar şi astfel un moment trist şi sobru devenind show ieftin.

Ce diferenţă este între ştirile de la ora 5 şi ce facem noi pe Facebook? Care-i diferenţa între ce transmitea, posta OTV şi alte televiziuni de genul şi ce postăm şi transmitem noi pe Facebook? Da, nicio diferenţă! Transmitem aceleaşi lucruri, situaţii, profităm de pe urma durerii, suferinţei, tragediei altor oameni, facem show, învelind totul în poleiala empatiei – nouă ne pasă, dar doar dacă e online!

De curând, pe chatul unei transmisii online de la o înmormântare, scriau însufleţiţi şi deranjaţi nişte strigoi – parafrazez: „De ce e pus capacul la coşciug?! Vrem să vedem pe X!” sau „De ce s-a pus capacul la coşciug?! Daţi-l jos, poate X învie!” O, da, ăştia da strigoi veritabili, după atâta morbiditate îndoită cu „să mă bag şi eu în seamă” sau „să dau şi eu share”, aflăm că există strigoi care îşi iau rolul în serios, care nu vor ca fenomenul să piară de străfulgerarea ţăruşului mouse-ului care închide transmisia online.

Este uman să-ţi pese, să fi emoţionat de un caz grav, un deces timpuriu, dar fără să ne dăm seama, suntem contaminaţi şi începem să distribuim cazuri, poze, clipuri, transmisii cu care nu avem legătura şi chiar dacă avem legătură, ar trebui să vedem dacă ne scapă din vedere principiile, etica, bunul simţ – devenim strigoi de conjunctură. Până n-ajungem cu toţii strigoi, ar trebui să ne gândim cum putem aborda situaţii din cele amintite mai sus şi eu, cel puţin pentru mine, am câteva soluţii.

* Prezentare online a unor cazuri de boli grave/terminale etc. – se poate posta un anunţ, o poză normală a persoanei bolnave (nu în spital, în perfuzii etc). De asemenea, se pot creea grupuri dedicate acestei cauze, pe Facebook, pe Google etc. şi cei interesaţi se pot înscrie direct în acele grupuri de susţinere. În niciun caz nu se dau like-uri sau share-uri către persoane care nu au nicio legătură cu situaţia, oricât de trist ar fi, oricine ar fi persoana în cauză, pentru că astfel se duce totul în derizoriu.

* Postări legate de decesul unei persoane – nu cred că e neapărat nevoie de asemenea postări, dar dacă se fac, la fel, se poate posta o poză a persoanei de când era încă în viaţă, se folosesc puţine şi simple cuvinte, pentru că internetul nu este locul unui doliu si boceli publice. A se evita a se posta poze cu defunctul în coşciug, like-uri şi share-uri la toate acestea, mai ales către persoane străine şi nu numai.

* Transmisii online ale înmormântărilor – dacă familia doreşte asta, cred că se poate face într-un mod care să menţină atmosfera şi respectul tristului eveniment. Se poate creea un site dedicat evenimentului, cu acces numai al familiei, cu parolă, fără parolă sau evenimentul poate fi înregistrat local după care va fi distribuit doar celor interesaţi. Metode tehnice există, se pot aplica foarte simplu şi rapid, doar că trebuie să vrei şi să te gândeşti că înmormântarea cuiva nu este un film artistic cu care vrei să câştigi Oscarul  şi atenţia strigoilor.

* Mesaje de condoleanţe şi susţinere – internetul este cea mai bună şi mai rapidă cale de a transmite mesaje, trebuie doar să aplicăm principiile şi educaţia în modalitatea în care transmitem mesaje. Mesajele de condoleanţe şi susţinere se pot trimite în privat, exprimate simplu şi cu însemnătate, fără predici şi poveşti, pentru că un om care trece prin această situaţie n-are nevoie de încercările tale scriitoriceşti, nu-i învie defunctul. Dacă mesajele de condoleanţe se transmit public, se pot posta simplu şi la obiect, fără a face show pe pagina/site-ul/blogul respectiv din dorinţa de atenţie sau pentru a aplifica tristeţea.

Fiţi siguri că strigoii online-ului vor reacţiona şi după această postare, dar sunt la fel de sigur că vor bântui singuri, prin criptele lor, dacă reuşim să-i ignorăm, să le combatem morbida existenţă online. Te întrebi de ce ar trebui să ne pese de ce se întâmplă în online? Răspunsul vine tot sub forma unei întrebări: ar trebui să ne pese de ce se întâmplă cu noi, cu societatea noastră, cu mizeria din oraş, cu poluarea, sărăcia, educaţia etc.? Toate acestea ne afectează direct şi dacă nu înţelegem că trebuie să punem lucrurile în ordine, că trebuie să funcţionăm după principii, vom rămâne exact cu ceea ce ne defineşte de cele mai multe ori – circul şi prostia!

Timotei

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 5 August 2015 în Cuvinte

 

Etichete: , , , , , , , ,

 
%d blogeri au apreciat asta: