RSS

Arhive pe etichete: Cimitir

Înmormântarea – comemorare sau circ horror?

 „Adună-i pe ceilalți să facem poze cu X (defunctul), că punem capacul sicriului și nu mai avem când / Filmează familia mai de aproape, vrem să le vedem suferința /  De ce e capacul sicriului pus? Vrem să-l vedem pe X (defunct) / Nu mai reacționați la LIVE (emoticoane pe Facebook), că se întrerupe transmisia / Dați coșciugul mai de aproape, nu se vede clar! / Dați capacul la o parte, că poate învie! / Unde găsesc și eu pozele de la înmormântarea lui X? / Știe cineva un fotograf profesionist care să vină să facă poze la înmormântare?” Citate și comentarii extrase din contextul unor înmormântări și din mediul online.

Înmormântarea, finalul unor ani petrecuți aici, împreună cu familia, cu prietenii, în comunitatea Bisericii – ani mulți sau puțini, dar ajunși la capăt. Clipe de tăcere, de surprindere, ce te coboară în intimitatea existențialității. Evenimentul trecerii în neființă atinge punctul sensibil, spiritual al oricărui om, iar indiferent de credința sa îl va provoaca și chiar și pentru câteva secunde îl va străfulgera. Înmormântarea este un fenomen comun, dar unic. Sacru.

De ce ai vrea să transformi comemorarea, imaginea celui drag și a comunității într-un circ horror? Transmisii LIVE publice, cadre cu defunctul, familia în lacrimi, imagini furate din groapa cimitirului, turul mașinii mortuare, umbrele crucilor, sute de poze rostogolite în neantul internetului. Cu câte procente crește sentimentul de sprijin și de compasiune venit din online? Cinci mii de like-uri, emoticoane, zece mii de vizualizări și sute de share-uri te vor alina, te vor ajuta să accepți situația, să poți merge mai departe? Evanghelizare? Metodele de cancan mediatic nu pot produce niciodată sentimente religioase, spirituale, ci resentimente și bătaie de joc.

CUM ORGANIZEZI UN SERVICIU DE ÎNMORMÂNTARE?

1. Deferență și tact

Este un eveniment care impune sobrietate, puțină agitație, intimitate. Discreție. Nu este un moment de sărbătoare, chiar dacă cel trecut în neființă își găsește liniștea după o lungă suferință. Serviciul de înmormântare este un ritual care implică o atitudine aferentă.

2. Anvergură minimalistă

Folosește canalele de informare pentru a comunica trecerea în neființă a unei persoane și programul comemorării. Nu căuta să exagerezi pentru a atrage compasiunea publică, pentru că evenimentul atrage de la sine compasiune.

Comemorarea se centrează pe cel trecut în neființă, pe semnficația morții, nu pe spectacolul din jurul acestora. Implică doar comunitatea din care faci parte (rude, prieteni, vecini, colegi), nu aduce formații muzicale, pastori/preoți cu notorietate pentru a da valoare neinspirată acestui ritual.

Organizează un desfășurător, nu lăsa lucrurile la întâmplare. Discută cu cei care vor lua cuvântul, care vor intona piese muzicale, prezintă-le scopul ceremoniei și insistă pentru coerență, simplitate și evitarea alimentării, mai ales intenționată, a dramei. Nu depăși 1.5 – 2 ore, devine obositor și există riscul să dispară atitudinea sobră și astfel să apară șușotelile, forfota, strigătele copiilor care și-au pierdut răbdarea.

3. Moartea este doar un prag 

Insuflă un scop ceremoniei și mai ales participanților. Prezintă vremelnicia vieții și pacea celui care în credința sa autentică trece spre o eternitate împreună cu Dumnezeu. Adu-le aminte că acesta este drumul fiecăruia, oferă-le celor care nu știu asta o nădejde veșnică.

Vorbește despre speranța revederii, dar și despre riscurile vieții veșnice – nu tuna asupra participanților cu focul și iadul apocaliptic, ci oferă-le îndrumare și principii care vor cădea în responsabilitatea fiecăruia. Nu lăsa în niciun fel ca desfășurarea evenimentului să suprime acest scop, ci creează premisele unei evanghelizări reale.

4. Decență

Transmisii LIVE pentru publicul larg – se vor lua imagini generale, cadre largi, fără zoom pe coșciugul deschis, pe fețele plânse și schimonosite ale familiei îndoliate. Nu da ocazia pătării imaginii celui trecut în neființă și comunității, oferind conținut de cancan mediatic de care suntem sătui. De preferat e să nu se transmită LIVE de la cimitir, unde momentele despărțirii și coborârea defunctului în groapă nasc cele mai sfâșietoare stări.

Transmisii LIVE/înregistrări pentru rude și cei apropiați – sunt recomandate, iar acestea se pot face privat, păstrând aceeași decență, existând numeroase instrumente tehnice prin care se poate face asta. Aceleași principii se aplică și fotografiilor de la înmormântare, este indicat să se evite distribuirea lor în spațiul public.

Participanții la serviciile de înmormântare au obligația de a se comporta cu respect și decență, oferind sprijin familiei îndoliate prin cuvinte și fapte simple, fără a brava sau aștepta ceva în schimb. Este o totală lipsă de bun-simț să te apuci să faci poze, selfie, check-in sau LIVE pe rețelele de socializare, oricât de bine intenționat ești.

Blogurile, paginile de știri de pe Facebook poartă o mare și vitală responsabilitate de educare a cititorilor lor, astfel promovarea fără etică și bun-simț a evenimentelor unei comunități duce la escaladarea unui fenomen dăunător nu doar asupra climatului moral al comunității, ci și asupra intelectului cititorului. Aceste bloguri și pagini de știri au obligația morală (obligație ce ar trebui să decurgă din moralitatea și decența proprie a deținătorilor lor) de a informa comunitatea obiectiv, etic și principial.

Toate punctele de mai sus pot fi dezvoltate, dar consider aceasta ca fiind o structură potrivită pentru a organiza un serviciu de înmormântare cu semnificație. În definitiv, trecerea în neființă este un fenomen uman global, dar personal.

Timotei

 
 

Etichete: , , , , ,

Ipocrizie în putrefacţie

Ştii, ipocrizia românului, a stilului şi a comportamentului său începe să îmbâcsească aerul, miroase a putrefacţie naţională, bine păstrată în graniţele proprii, în cantităţi din ce în ce mai mari. Pute, duhneşte, nu simţi?

Românul îşi descompune creierul debitând prostii public zi de zi, îşi hrăneşte viermii putrefacţiei de la televizor, de unde apucă şi apoi se alătură celorlalte cadavre vii de teapa lui  – nu te deranjează?

Românul duhneşte a inteligenţă, a atotsuficieţă, nimeni nu este ca el în lume, în univers chiar, dar nu e în stare să facă nimic pentru propria existenţă, nu mai zic despre existenţa comună – nu eşti tu ăla?

Românul are spirit de mortăciune, simte macabrul de câteva ori pe an când se înghesuie să pupe şi să saliveze pe nişte bucăţi de oase ale unora care s-ar presupune că au fost sfinţi, după care aşteaptă să iasă miracole din sclavia asta – oare pentru români nu există Dumnezeu?

Românul se îngroapă zilnic în haznaua prostiei şi a lipsei de logică, susţinându-şi în acelaşi timp teoriile şi principiile drepte – drept în jos, tot mai adânc, unde miroase şi mai bine, mai apăsător – mai toarnă o găleată, nu-i este de ajuns!

Românul putrezeşte în indiferenţă faţă de propria ţară în care trăieşte şi de pe urma căreia profită; carevasăzică, el e prea putred de inteligenţă, cultură şi pricepere pentru a se preocupa de ce e în jurul lui, de a se implica şi de-a transforma ţara lui – el citeşte morga-n ilustraţii.

Românul îşi plimbă zilnic crucea alegerilor pe care le face şi apoi se plânge pentru că-i atârnă prea greu pe umeri, blestemând în stânga şi în dreapta pentru corupţia pe care tot el o face, pentru furtul pe care tot el îl face, pentru nedreptatea pe care tot el o aplică, pentru scheleţii din dulap pe care tot el i-a ascuns acolo – nici tămâia nu-l scapă!

Ipocrizia românului miroase greu, emană un miros putrezit care mistuie ţara asta.

Timotei

Acesta nu este un pamflet!

 
 

Etichete: , , , ,

 
%d blogeri au apreciat asta: