Înmormântarea – comemorare sau circ horror?

 „Adună-i pe ceilalți să facem poze cu X (defunctul), că punem capacul sicriului și nu mai avem când / Filmează familia mai de aproape, vrem să le vedem suferința /  De ce e capacul sicriului pus? Vrem să-l vedem pe X (defunct) / Nu mai reacționați la LIVE (emoticoane pe Facebook), că se întrerupe transmisia / Dați coșciugul mai de aproape, nu se vede clar! / Dați capacul la o parte, că poate învie! / Unde găsesc și eu pozele de la înmormântarea lui X? / Știe cineva un fotograf profesionist care să vină să facă poze la înmormântare?” Citate și comentarii extrase din contextul unor înmormântări și din mediul online.

Înmormântarea, finalul unor ani petrecuți aici, împreună cu familia, cu prietenii, în comunitatea Bisericii – ani mulți sau puțini, dar ajunși la capăt. Clipe de tăcere, de surprindere, ce te coboară în intimitatea existențialității. Evenimentul trecerii în neființă atinge punctul sensibil, spiritual al oricărui om, iar indiferent de credința sa îl va provoaca și chiar și pentru câteva secunde îl va străfulgera. Înmormântarea este un fenomen comun, dar unic. Sacru.

De ce ai vrea să transformi comemorarea, imaginea celui drag și a comunității într-un circ horror? Transmisii LIVE publice, cadre cu defunctul, familia în lacrimi, imagini furate din groapa cimitirului, turul mașinii mortuare, umbrele crucilor, sute de poze rostogolite în neantul internetului. Cu câte procente crește sentimentul de sprijin și de compasiune venit din online? Cinci mii de like-uri, emoticoane, zece mii de vizualizări și sute de share-uri te vor alina, te vor ajuta să accepți situația, să poți merge mai departe? Evanghelizare? Metodele de cancan mediatic nu pot produce niciodată sentimente religioase, spirituale, ci resentimente și bătaie de joc.

CUM ORGANIZEZI UN SERVICIU DE ÎNMORMÂNTARE?

1. Deferență și tact

Este un eveniment care impune sobrietate, puțină agitație, intimitate. Discreție. Nu este un moment de sărbătoare, chiar dacă cel trecut în neființă își găsește liniștea după o lungă suferință. Serviciul de înmormântare este un ritual care implică o atitudine aferentă.

2. Anvergură minimalistă

Folosește canalele de informare pentru a comunica trecerea în neființă a unei persoane și programul comemorării. Nu căuta să exagerezi pentru a atrage compasiunea publică, pentru că evenimentul atrage de la sine compasiune.

Comemorarea se centrează pe cel trecut în neființă, pe semnficația morții, nu pe spectacolul din jurul acestora. Implică doar comunitatea din care faci parte (rude, prieteni, vecini, colegi), nu aduce formații muzicale, pastori/preoți cu notorietate pentru a da valoare neinspirată acestui ritual.

Organizează un desfășurător, nu lăsa lucrurile la întâmplare. Discută cu cei care vor lua cuvântul, care vor intona piese muzicale, prezintă-le scopul ceremoniei și insistă pentru coerență, simplitate și evitarea alimentării, mai ales intenționată, a dramei. Nu depăși 1.5 – 2 ore, devine obositor și există riscul să dispară atitudinea sobră și astfel să apară șușotelile, forfota, strigătele copiilor care și-au pierdut răbdarea.

3. Moartea este doar un prag 

Insuflă un scop ceremoniei și mai ales participanților. Prezintă vremelnicia vieții și pacea celui care în credința sa autentică trece spre o eternitate împreună cu Dumnezeu. Adu-le aminte că acesta este drumul fiecăruia, oferă-le celor care nu știu asta o nădejde veșnică.

Vorbește despre speranța revederii, dar și despre riscurile vieții veșnice – nu tuna asupra participanților cu focul și iadul apocaliptic, ci oferă-le îndrumare și principii care vor cădea în responsabilitatea fiecăruia. Nu lăsa în niciun fel ca desfășurarea evenimentului să suprime acest scop, ci creează premisele unei evanghelizări reale.

4. Decență

Transmisii LIVE pentru publicul larg – se vor lua imagini generale, cadre largi, fără zoom pe coșciugul deschis, pe fețele plânse și schimonosite ale familiei îndoliate. Nu da ocazia pătării imaginii celui trecut în neființă și comunității, oferind conținut de cancan mediatic de care suntem sătui. De preferat e să nu se transmită LIVE de la cimitir, unde momentele despărțirii și coborârea defunctului în groapă nasc cele mai sfâșietoare stări.

Transmisii LIVE/înregistrări pentru rude și cei apropiați – sunt recomandate, iar acestea se pot face privat, păstrând aceeași decență, existând numeroase instrumente tehnice prin care se poate face asta. Aceleași principii se aplică și fotografiilor de la înmormântare, este indicat să se evite distribuirea lor în spațiul public.

Participanții la serviciile de înmormântare au obligația de a se comporta cu respect și decență, oferind sprijin familiei îndoliate prin cuvinte și fapte simple, fără a brava sau aștepta ceva în schimb. Este o totală lipsă de bun-simț să te apuci să faci poze, selfie, check-in sau LIVE pe rețelele de socializare, oricât de bine intenționat ești.

Blogurile, paginile de știri de pe Facebook poartă o mare și vitală responsabilitate de educare a cititorilor lor, astfel promovarea fără etică și bun-simț a evenimentelor unei comunități duce la escaladarea unui fenomen dăunător nu doar asupra climatului moral al comunității, ci și asupra intelectului cititorului. Aceste bloguri și pagini de știri au obligația morală (obligație ce ar trebui să decurgă din moralitatea și decența proprie a deținătorilor lor) de a informa comunitatea obiectiv, etic și principial.

Toate punctele de mai sus pot fi dezvoltate, dar consider aceasta ca fiind o structură potrivită pentru a organiza un serviciu de înmormântare cu semnificație. În definitiv, trecerea în neființă este un fenomen uman global, dar personal.

Timotei

Anunțuri

Oaia mioritică, cel mai de temut duşman al Marinei ruseşti

18121015_10154728047834296_210107928087801945_o

Un vas cargo, având la bord 8800 de oi din România, s-a ciocnit cu un vas militar rusesc în Marea Neagră, în proximitatea Strâmtorii Bosfor. În urma coliziunii, vasul militar rusesc s-a scufundat. Iniţial, ce părea a fi o glumă bună pe seama marinei militare ruseşti (nu singura în ultima perioadă, având în vedere starea precară a multor echipamente militare ale Rusiei), s-a dovedit a fi o ştire reală, confirmată chiar de agenţiile de presă din Rusia şi de Ministrul rus al Apărării.

Vasul cargo Youzarsif H, ce naviga sub pavilion Togo, a încărcat peste 8000 de oi din România şi a plecat din portul Midia-Năvodari cu destinaţia Aqaba, Iordania. Pentru a avea acces la mările şi oceanele globale, un vas aflat în Marea Neagră trebuie să se strecoare cu grijă prin Strâmtoarea Bosfor, unde traficul maritim este gestionat de Turcia. Ce se anunţa a fi o cursă lungă şi plictisitoare pentru cei 17 marinari de pe nava cargo şi mai ales pentru miile de oi aflate la bord, s-a dovedit a fi una plină de peripeţii şi de implicaţii ovino-militaro-strategice.

Nava militară rusească, Liman, era o navă destinată culegerii de informaţii, având la bord aparatură performantă de spionaj. Recent întoarsă dintr-o misiune în Marea Mediterană, din proximitatea Siriei, nu se cunoaşte exact ce făcea în zona Bosforului la momentul coliziunii. Surse militare citate de agenţiile internaţionale de presă spun că ruşii monitorizau activitatea NATO din Marea Neagră. E de notorietate faptul că liniştita şi anonima Mare Neagră a devenit o zonă strategică în războiul hibrid dintre NATO şi Rusia, fiind împânzită de nave militare de ambele părţi, ceea ce transformă această întâmplare în ceva ce aproape că nu poate fi tratat serios, ci mai degrabă hilar.

Aflată într-un proces asiduu de propagandă şi de show off, mai ales după ce America a lansat în Afganistan The mother of all Bombs, Rusia încasează o neaşteptată lovitură de imagine – oile care scufundă ditamai nava militară de spionaj. Rămâne totuşi o eningmă cum de ruşii nu au evitat coliziunea, dar această lipsă de reacţie se poate pune pe seama discreţiei misiunii şi pe o posibilă speranţă că vor fi ocoliţi – din greşeală. Pe de altă parte, nicio navă sau serviciu de spionaj nu poate anticipa un atac animalic, chiar şi domestic fiind, mai ales cel al unor oi blajine.

Din rapoartele oficialilor turci aflăm că zona Strâmtorii Bosfor era acoperită de ceaţă densă, ceea ce făcea imposibilă reperarea vizuală a navelor aflate pe traseu. Fiind o navă de spionaj, evident că ruşii puteau observa pe radare celelalte nave din jur, dar din declaraţiile proprietarului cargo-ul de oi aflăm că nava militară nu putea fi reperată de radarele obişnuite ale navelor comerciale, ceea ce înseamnă că nava militară „invizibilă” se afla într-o zonă interzisă şi periculoasă atunci când s-a produs coliziunea –  acuzaţii pe care proprietarul oilor le aduce ruşilor, sugerând că şi autorităţile turce susţin aceeaşi teorie. Un alt titlu de presă ce ar deriva din aceste detalii este Misiune de spionaj distrusă de oile inamice.

Pentru prima dată românii se pot uita cu mândrie la capabilităţile militare ale României: avioane de luptă nu avem, fregate nici atât, tancuri cam vechi, dar avem oi – multe, curajoase şi beligerante! Nu de puţine ori ruşii au afirmat mai în glumă, mai în serios, că România este prima ţintă în cazul unui război, iar românii s-au speriat chiar şi la ideea de glumă, dar acum par ca şansele să se fi întors şi în favoarea noastră.

Important şi de reţinut este că incidentul nu s-a soldat cu victime: cei 78 de marinari ruşi au scăpat cu bine, fiind transbordaţi pe un alt vas, iar vasul cargo şi-a continuat călătoria spre Iordania fără să fi suferit avarii serioase, deşi la doar două ore după coliziune, vasul militar rusesc s-a scufundat. Dar nu, nu am uitat oile: toate cele 8800 de oi sunt în siguranţă, tefere, doar puţin stresate în urma acestor evenimente, dar sigur vor depăşi momentul având în vedere că sunt acreditate la scară mondială pentru a fi reuşit ce nimeni nu-şi imagina că se poate face. Ştirile şi glumele care mai de care amuzante abundă în presa internaţională şi pe site-urile de socializare.

Deşi au trecut aproape două zile de când apele Bosforului au înghiţit spionajul rusesc, gradul de ameninţare şi de securitate din Marea Neagră pare să fi devenit din nou critic, odată cu anunţul că nava cargo revine pentru reparaţii la şanterierul maritim din Constanţa.

Reporter: Aduceţi oile înapoi?

Mahmoud Karazi (proprietar cargo): Le aducem înapoi, da. Închiriez un alt vas, le asigur şi le îmbarc din nou!

Watch out, Russia!

Timotei Dinică