RSS

Arhivele lunare: Decembrie 2013

Odă USL-ului

A trebuit ca USL să câștige guvernarea acestei țări, era impetuos necesar, altfel România nu putea ajunge în situația ca cineva să facă “dreptate până la capăt” așa cum numai USL poate face de aproximativ doi ani de când conduce cu forță România.

După acești aproximativ  doi ani în care analizezi viziunea, promisiunile și soluțiile USL și le compari cu acțiunile derulate până acum, nu poți decât să afirmi scurt și cuprinzător: Mulțumim USL pentru că ai reușit să ne demonstrezi că fostul premier Emil Boc și președintele Traian Băsescu sunt adevărați politicieni. Cum, se poate așa ceva? Să vedem niște fapte:

Uniunea Social Liberală, prin cei doi lideri, Victor Ponta și Crin Antonescu, hai trei, dacă îl pui la socoteală și pe Daniel Constantin, se voia a fi salvatoarea României de sub regimul Traian Băsescu și Emil Boc. USL reușește să demită guvernul MRU, apoi  să-l suspende pe președinte, organizează un referendum pentru demiterea acestuia, se încurcă în cifre și iată că Traian Băsescu se întoarce la Palatul Cotroceni – primul semn de neputință politică, fiind doar începutul.

Pentru că “UE, Angela Merkel, SUA l-au ajutat pe Traian Băsescu să se întoarcă în funcție”, USL câștigă alegerile parlamentare și obține o majoritate de 70%, iar la două, trei zile de la oficializarea rezultatelor, liderul USL Victor Ponta merge și semnează un acord de coabitare cu “dușmanul nr. 1 al României, Traian Băsescu” – alegătorii și susținătorii USL se simt fraieriți.

USL incearcă să ocupe scaunele ministeriale cu tot felul de personaje controversate, de la suspiciuni de plagiat la studii inventate, persoane cu dosare penale; pe alocuri reușesc numirile, în alte locuri nu. Se pare că liderii USL nu au capacitatea de-a promova oameni potriviți pentru a-și ține promisiunile față de români. USL încă mai clamează schimbarea prin înlăturarea lui Emil Boc și a PDL, susținătorii mușcă momeala.

Instalat în funcția de prim-ministru, Victor Ponta începe imediat a conduce administrativ țara prin ordonanțe de urgență, după ce tocmai acuzase guvernul Emil Boc că face acest lucru – până în 2013, ziua de azi, am pierdut șirul ordonanțelor de urgență date de guvernul Victor Ponta, deși acesta poseda o super majoritate parlamentara. Emil Boc, deși imperfect și limitat politic pe alocuri, începe să crească în înălțime.

Motivele demiterii guvernului MRU nu mai sunt valabile la doar un an de la eveniment, guvernul USL forțează proiectele aurifere și de gaze de sist (Roșia Montană, Pungești), provocând stupoare în rândul susținătorilor, a investitorilor care nu se pot baza pe lipsa de consecvență a liderilor USL, scoțând chiar și oameni în stradă.

Deși programul de guvernare USL arată promițător și salvator, guvernul și alianța creează confuzie în rândul administrației centrale, locale, prin legi modificate peste noapte, cu dedicație, toate făcute cu gândul “la români”. Mediul de afaceri este bulversat, liderii USL se încurcă în termeni și legi, în timp ce Traian Băsescu reușește să fie un abil lider de opoziție, anulând multe din inepțiile și planurile USL – Traian Băsescu dovedește că a cunoaște Constituția, cutumele și aranjamentele politice, poți face față chiar și unui tăvălug politic-mediatic așa cum este USL.

Guvernul Ponta și USL nu numai că repetă grețelile PDL-ului și ale lui Emil Boc, ci reușește performanța de-al subclasa: numiri aiuritoare la ICR, susținerea parlamentarilor condamnați sau suspecți de corupție, desființarea comisiilor care cercetează plagiatul evident al lui Victor Ponta, imxtiuni în justiție prin demiterea unor procurori, menținerea în guvern a unor miniștri trimiși în judecată pentru corupție, furt electoral, iar lista poate continua – guvernul Emil Boc, pe lângă păcatele lui, a menținut totuși un echilibru privind toate aceste aspecte enunțate.

Societatea românească descoperă că nu este imună la minciuni și proiecte aiuritoare, că poate accepta orice atâta timp cât i se promit câteva măriri de salarii și pensii, până la urmă USL știe ce să ofere pentru a fi susținut în continuare, este oglinda românului, a caracterului și a mentalității sale. Și totuși, sunt mai multe proteste decât în guvernarea Emil Boc, mai multe clase sociale se revoltă, medici, profesori, muncitori, intelectuali etc.

Este normal să compari guvernul și liderii USL cu guvernul anterior și cu Traian Băsescu, pentru că Victor Ponta și Crin Antonescu au promis că vor oferi României o altfel de guvernare, mai bună, mai cinstită și cum poți face o analiză pertinentă, morală, bazată pe fapte, dacă nu prin comparație?

Anul 2013, spre sfârșit, situația financiară, economică a României este gravă, bugetul statului are niște găuri din cauza neîncasării taxelor și impozitelor, e dificil să mai dai vina pe “greaua moștenire”, Emil Boc și Traian Băsescu, dar USL reușește să-și acopere incompetența promovând noi taxe – pe stâlpi, pe semne de circulație, pe trasee montane, parcări, noi accize la combustibil, toate acestea într-o perioadă de creștere economică, țara nemaifiind în situația anului 2010, când Emil Boc, Traian Băsescu și PDL, atât cât i-a dus capul, au luptat cu o criză financiară globală și internă, reușind să mențină România pe linia de plutire. Acum șomajul a crescut, investițiile străine sunt la un nivel dramatic, nivelul de trai e tot mai scăzut, nu există coerență, viziune și nu ai cum să nu te intrebi:

Cu ce e mai bun USL decât PDL? Cum demonstrează Victor Pona și Crin Antonescu că sunt mai performanți decât Emil Boc și Traian Băsescu? Acești ultimi doi și-au asumat tăieri de salarii, mărirea TVA-ului, mici reforme în sistemul de stat, în justiție, încercând să creeze o șansă pentru România și au plătit electoral pentru asta, dar și-au asumat, au dat dovadă de pragmatism – politica înseamnă asumare, curaj, răspundere.

Nu există politicieni perfecți, dar întotdeauna vor exista politicieni mai pregătiți decât ceilalți, mai morali, cu mai mult caracter – USL și liderii săi au reușit în toată această perioadă sa transmită susținătorilor proprii și întregii țări că nu au reușit să fie mai buni și mai performanți decât Emil Boc și Traian Băsescu, ci din contră, că au făcut aceleasi greșeli administrative, politice, greșeli pentru care au fost demonizați non-stop, dar care au fost întrecute cu brio de către liderii politici ai USL.

Așadar, mulțumim USL, Victor Ponta, Crin Antonescu & co. pentru că ne-ați făcut să vedem adevărul și să înțelegem că Emil Boc și Traian Băsescu sunt adevărați politicieni în comparație cu voi.

Viitorul nu sună deloc bine!

Timotei D.

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 6 Decembrie 2013 în Cuvinte, nu note

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Cu avionul – 10 lucruri de știut (2)

Am reușit să zburăm cu companiile aeriene de linie – Cu avionul – 10 lucruri de știut (1) – dar pentru că zborul low cost a devenit tot mai uzual, voi prezenta în continuare pașii zborului cu o companie de acest gen. Ce trebuie menționat încă de la început e faptul că nu e nici o rușine să zbori cu low cost!

II. Companii aeriene low cost

1. Alegerea companiei aerienela nivel european sunt câteva companii aeriene low cost care au reușit să acapareze acest segment, cum ar fi Wizzair, Easyjet, Ryanair, Sky Europe, German Wings, Vueling, companii care zboară spre destinații identice cu ale companiile aeriene de linie, folosind aeroporturi secundare.

Când alegi o companie low cost, urmărești frecvența zborurilor spre destinația dorită, distanța dintre aeroportul și orașul de unde pleci sau vrei să ajungi (anumite aeroporturi sunt la distanțe considerabile), de asemenea condițiile și costurile suplimentare la achiziționarea biletelor, bagajelor. Important de reținut este faptul că există riscul ca aeronavele companiilor low cost să aibă întârzieri, dar cred că se încadrează în limite normale pentru acest tip de zbor. Sunt companii aeriene low cost care au tot felul de promoții, carduri de fidelitate, dacă zbori des n-ar strica să te abonezi la newsletter-ele companiilor respective.

2. Achiziționarea biletelor – cea ma uzitată metodă este cea online, direct de pe site-ul companiei aeriene. Plata se poate face prin carte de credit, transfer bancar, Wizzair, BlueAir oferind posibilitatea să plătești și direct la bancă (OTP, CITI  – depinde de țara de unde se achiziționează biletele) în termen de 24 de ore de la rezervarea biletelor.

După selectarea destinației și a zilelor dorite, trebuie să urmezi pașii de confirmare și plată cu atenție, compania oferindu-ți diverse facilități contra cost, cum ar fi asigurare medicală, închiriere mașină etc. De obicei companiile low cost nu îți alocă un anumit loc în avion, dar îți oferă posibilitatea să îți alegi un loc plătind o taxă. De asemenea, poți plăti o taxă și pentru îmbarcare prioritară, pentru loc cu spațiu mai mare și/sau alte servicii. După finalizarea plății biletelor, vei primi confirmarea și datele zborului într-un e-mail.

3. Bagaje – politica bagajelor acceptate, gratuite, plătite se schimbă destul de des la companiile low cost, uneori un bagaj de cală va ajunge să coste mai mult decât biletul în sine. De aceea, când alegi o companie low cost, verifică politica bagajelor și taxele corespondente. Politica generală a companiilor low cost presupune următoarele:

– un bagaj de mână gratuit (nu mai mare decât un rucsac  – Wizzair 42x32x25cm )

– bagaj de mână plătit (dimensiuni mai mari decât un rucsac – Wizzair 56x45x25cm)

– bagaj de cală plătit (de până la X kg)

De reținut, taxa pentru bagaj se plătește pe segment de zbor, adică pentru un drum! E recomandat ca plata bagajelor să se facă online, taxele fiind mai mari la aeroport!

4. Check-in – presupune confirmarea zborului și e de preferat să se facă online, fiind gratuit. Companiile low cost obișnuiesc să perceapă taxe pentru check-in-ul la aeroport, de aceea merită făcut online. În funcție de companie, poți face check-in cu 24 ore/48 ore/1/2 saptămâni înainte de data zborului, introducând date personale conform C.I. sau a pașaportului, la final fiind necesar să printezi biletul de avion confirmat. Pe parcursul procedurii de check-in poți adăuga și plăti bagaje, servicii.

Atenție sporită la introducerea numelor și datelor personale, modificările ulterioare sau schimbarea deținătorului biletelor se taxează!

Predarea bagajelor – dacă ai bagaj de cală te vei prezenta la aeroport, la ghișeul companiei și-l vei preda. Dacă nu ai făcut check-in online, îl vei face la ghișeul companiei plătind o taxă, de asemenea vei plăti și taxele pentru bagaj (reamintesc, sunt mai mari decât dacă le-ai plăti online).

Dacă ai doar bagaj de mână și biletul confirmat online, nu trebuie să te mai prezinți la ghișeul companiei aeriene pentru formalități, ci vei merge direct la controlul de securitate. Pentru a fi sigur că bagajul de mână se încadrează în dimensiunile impuse, în proximitatea ghișeului companiei aeriene vei găsi niște cadre de metal destinate verificării dimeniunilor bagajelor acceptate – dacă ai dubii, verifică, pentru a nu plăti taxe suplimentare.

5. Formalitățile de securitate și poliție de frontieră – după predarea bagajelor de cală, se purcede la controlul de securitate. În bagajul de mână sau asupra ta nu este permis să ai obiecte ascuțite (pile, pensete, forfecuțe), arme de foc etc, dar nici lichide (apa, suc)  – sunt acceptate farduri, parfumuri etc. a căror cantitate să nu depășească 100 ml individual, ce vor fi puse într-o pungă transparentă de plastic, resigilabilă, de  20 cm x 20 cm.

Dacă în bagajul de mână transporți laptop/tabletă, va trebui să le scoți  pentru a fi verificate separat. Într-un coș de plastic va trebui să pui ceasul, cureaua, telefonul, portofelul, geaca, obiectele metalice (chei, monede), coș ce va trece prin aparatele de verificare, după care va trebui să treci printr-un „toc de ușă” ce va detecta eventualele metale sau alte obiecte uitate asupra ta – e posibil să ți se solicite un control corporal de către un agent/ă de securtitate; de asemenea, se poate solicita ca încălțămintea să treacă și ea prin aparate.

După ce îți recuperezi obiectele din coș, cărarea te duce spre poliția de frontieră unde vei prezenta actul de identitate sau de călătorie, împreună cu biletul de avion – după acest filtru, efectiv intri în spațiul internațional, nu mai ești pe teritoriul țării din care pleci.

6. Identificarea zborului, a porții de îmbarcare – pe biletul de avion este scris numărul zborului și compania aeriană cu care vei zbura (ex. W63088) – în aeroport vei găsi tabele electronice cu informații privind zborurile și vei identifica zborul tău, cât și poarta de îmbarcare în avion. În funcție de aeroport, poarta de îmbarcare poate fi mai aproape sau mai departe, trebuie doar să urmărești semnle ce te îndrumă spre ea; asigura-te că o găsești înainde de ora programată de închidere – de obicei se închide cu jumătate de oră înaintea decolării. Nu-ți fie jenă să soliciți ajutor, asistență, mai ales dacă nu cunoști o limbă străină: identifici un birou de informații și arăți biletul, ridici din umeri și faci pe îngrijoratul, acei oameni își vor da seama și te vor direcționa.

7. Îmbarcarea – în situația în care nu ai optat pentru opțiunea de rezervare loc, te vei prezenta la poarta de îmbarcare cu biletul, bagajul de mână, așezându-te la coadă și așteptând îmbarcarea. Dacă reprezentanții companiei aeriene consideră că bagajele tale depășesc limitele impuse, vor proceda la a-ți percepe taxe pentru ele. În funcție de compania aeriană și/sau aeroport, îmbarcarea se va face printr-un pod atașat la ușa aeronavei, fie prin transportul cu un autobuz până la locul unde aeronava este garată.

Dacă îmbarcarea se face printr-un terminal atașat la ușa aeronavei și nu ai loc rezervat, îți recomand să fii din timp la poarta de îmbarcare pentru a putea ajunge în aeronavă printre primii și astfel să ocupi un loc dorit. Dacă îmbarcarea se face prin transport cu un autobuz, există și aici o șmecherie să te urci printre primii în aeronavă – te las pe tine să îți dai seama care e.

8. Decolarea – înainte ca aeronava să decoleze, însoțitorii de zbor vor prezenta măsurile de siguranță ce vor trebui luate în cazul unor evenimente neprevăzute ce pot apărea pe parcursul zborului (centura de siguranță, vesta de salvare, măștile de oxigen, ieșirile de siguranță). Această prezentare necesită atenția pasagerilor – de asemenea, în buzunarul din fața ta vei găsi aceste instrucțiuni și eventual și o pungă de hârtie pentru situații de vomă.

În timpul decolării și al zborului nu este permisă utilizarea telefoanelor mobile pe modul GSM, ci se vor comuta pe modul „avion” – undele radio GSM afectează aparate de zbor ale aeronavei. Și uite așa decolăm, să te aștepți la senzații tari!

9. În timpul zborului – după un timp de la decolare, pe panoul sau ecranele de pe/deasupra scaunelor vor fi afișate semne luminoase care îți permit sau nu să desfaci centura de siguranță, implicit să te ridici. Ai la dispoziție lumini direcționate spre locul tău, duze de aer, cât și un buton prin care poți solitica asistența însoțitorului de zbor.

Companiile aeriene low-cost nu oferă mâncare inclusă în prețul biletului, ci contra cost. Prețurile diferă de la companie la companie, poți plăti atât cash, cât și cu cartea de credit (de ex. Wizzair acceptă și plata în lei). Sunt companii aeriene low cost care percep taxe și pentru utlizarea toaletei în timpul zborului – nu te feri să vizitezi baia în aeroport dacă zbori cu o asemenea companie. Tot timpul se vor respecta indicațile însoțitorilor de zbor și/sau ale pilotului!

10. Aterizarea – coborârea spre aeroportul de destinație va începe cu ceva timp înainte, așadar va trebui să fii la locul tău cu centura pusă, cu scaunul pliat în poziția initială și dacă ai șansa să stai la geam, enjoy. După aterizare, vei rămâne așezat, cu centura pusă, până când aeronava va ajunge la terminal și se se va opri.

Nu vei da fuga la prima ușă, îmbrâncindu-te cu ceilalți pasageri, ci te vei comporta normal, dând și primind prioritate. Debarcarea, ca și îmbarcarea se va face direct sau se vor folosi autobuze pentru a ajunge la terminal, unde vei trece pe la poliția de frontieră, prezentând actul de identitate și un zâmbet. Imediat după acest pas, vei ajunge într-o sală de unde se vor ridica bagajele de cală – e posibil să dureze puțin, nu te speria. Această sală e prevăută cu benzi rulante și la fiecare se afișează numărul zborului și orașul de unde vine avionul, va fi nevoie să identifici banda de unde vei ridica bagajele.

Dacă nu ai bagaj de cală, după formalitățile poliției de frontieră vei merge direct spre ieșirea din aeroport.

Mențiuni – anumite companii aeriene low cost oferă asigurări pentru întârziere, poți fi despăgubit.

– dacă zbori low-cost și ai o legătură spre altă destinație, asigură-te că vei avea destul timp pentru a prinde legătura (ia în calcul și riscul întârzierii).

Avionul, zborul e o invenție ce a revoluționat lumea, așadar nu e doar un mijloc de transport. Dacă ai întrebări, nelămuriri, le poți adresa aici și voi încerca să-ți fiu de folos.

Safe flight!

Timotei D.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 5 Decembrie 2013 în Cuvinte, nu note

 

Etichete: , , , , , , , , , , , ,

 
%d blogeri au apreciat asta: