Schengen cu usturoi

Reţeta se prezintă în felul următor: avem deja ingredientele principale, adică Uniunea Europeană, spaţiul Schengen, trafic liber al persoanelor, mărfurilor între graniţele ţărilor europene – totuşi, la reţetă se acceptă şi adăugarea ingredientelor româneşti, pentru a completa prăjitura numită Schengen.

Cum se consumă această prăjitură Schengen? Se consumă în porţii mai mult sau mai puţin egale, prin faptul că nu vei mai sta la cozi la graniţă, nu ţi se mai verifică bagajele, consumul în exces va ajuta comerţul, taxe mai mici, ca şi cum ai zice că treci ca prin brânză – nu, brânza nu face parte din reţetă, nu notaţi asta!

Prăjitura Schengen schimbă bucătăria românească? Da, într-un mod destul de pozitiv, că până la urmă orice prăjitură poate face pe cineva să se simtă şi rău. Adoptând prăjitura Schengen, graniţele UE se mută la Nord, Est, Sud-Vestul României, astfel  devenind graniţă a UE în Europa de Est, beneficiind de facilităţile amintite mai sus – o prăjitură ce merită consumată.

Ce ingrediente trebuie să adauge România la reţeta Schengen? Păi sunt doar câteva, multe din ele sunt deja adăugate, mai cu chiu cu vai, mai îndoite cu apă, dar le-a adăugat deja – li se spun generic, condiţii tehnice: sisteme de securitate de anumite standarde la graniţe, terminal nou aeroport, intensificarea controalelor vamale la graniţele estice, nişte făină şi praf de copt, acolo.

Se pun toate aceste ingrediente într-un bol şi UE începe să mestece la ele, pregăteşte cuptorul, ceasul de bucătărie şi vrea să termine cât mai repede această prăjitură…mmmm, parcă începe să miroasă bine. Europenii ăştia fiind mai creduli de felul lor, se bazează că România adaugă ingredientele corecte, în compoziţie şi gramaj, nu se aşteaptă nimeni să se strecoare mărar, de exemplu, în bol. Se amestecă bine, în ordinea impusă de reţetă toate ingredientele, cu martori bineînţeles, şi când cuptorul este deja încins, tava se introduce la copt.

Toate bune şi frumoase, se face ordine prin bucătărie, se spală vasele şi cei care trebuie să guste din prăjitură aşteaptă cu interes şi poftă rezultatul – se pregătesc noi farfurii, tacâmuri, faţă de masă apretată, ceasul arată ca mai sunt câteva minute şi Schengen va ieşi aburindă – în capul mesei, invitatul deosebit, România! Ceasul sună, mesenii tresar: e gata! Foşnet, rumoare, bucurie…uşa cuptorului se deschide şi prăjitura e purtată cu mândrie prin faţa ochilor pofticioşi – se taie prăjitura Schengen în aplauze şi este împărţită invitaţilor UE. Ce bine arată, ce arome, ce pufoasă e!

Atmosferă relaxată, prietenească, animată de poveşti vechi ale Europei, tacâmurile se adâncesc în prăjitură, reţeta îşi găseşte împlinirea – până ce unul din meseni vomită îmbucătura ce tocmai o luase. Ceilalţi privesc miraţi, nu ştiu ce să creadă, încep să adulmece porţia din farfurie, o privesc din toate părţile, ce se întâmplă?! Mai marii UE încep să discute, să analizeze, cheamă bucătarul şef, Germania, să facă expertiză şi ce crezi?! România a adăugat usturoi în reţetă! Prăjitură Schengen cu usturoi este rezultatul!

România, crezându-se şmecheră, a luat câţiva bucătari amatori, ca Victor Ponta, Crin Antonescu, Titus Corlăţean şi i-a pus să facă amestecul românesc – până la ei au mai încercat alţii, mai cu succes sau nu, dar care au bifat cerinţele cât mai aproape de reţeta impusă. Cei trei, cu sorţurile nepotrivite şi aflându-se unde nu le este locul, s-au apucat să toarne în compoziţie usturoiul atacului la statul de drept, intimidarea justiţiei, campanii media nepotrivite, atitudini totalitariste, corupţie, parlamentari condamnaţi pentru corupţie, miniştri cu dosare penale, incompetenţă – cred că n-a lipsit nici pelinul din această compoziţie – şi iată, au înaintat compoziţia lor către UE, mulţumiţi că şi-au făcut datoria.

Acum ce crezi, că UE a fost mulţumită de prăjitură? Din contră, a aruncat-o cât colo, a cerut refacerea ei şi eliminarea usturoiului din partea României. Dar ce, bucătarii noştri s-au lăsat mai prejos? Au început să dea vina pe alţii, că ei n-au pus usturoi, că UE nu ştie să facă prăjituri, că Victor Ponta e masterchef, mai să rupă reţeta în faţa tuturor! Dar săracii bucătari români au uitat că mirosul de usturoi se impregnează în piele, în respiraţie şi faptele lor sunt simţite şi mirosite de dincole de masă…

Prăjitura Schengen – UE zice ca deocamdată să rămânem la mămăligă, să eliminăm usturoiul din compoziţie, să găsim bucătari profesionişti şi apoi ne oferă un nou loc la masă. Bucătarii noştrii spun că ei sunt buni, potriviţi să conducă bucătăria, dar continuă să taie acelaşi usturoi în văzul tuturor. Poftă Bună!

Timotei D.

Anunțuri

Dumnezeu, nu tradiţia

Am găsit de cuviinţă să abordez această temă din preocupare pentru România şi pentru cei din jurul meu, cu gândul şi speranţa că fac ceva ce ţine exclusiv de mine ca şi om din interiorul graniţelor româneşti. Trebuie să menţionez încă de la început că această temă nu este un atac la persoană sau entitate religioasă, nu doresc să creez polemică – încurajez doar la obiectivism, analiză, logică şi călăuzirea lui Dumnezeu.

Trăim într-o societate declarată creştină în proporţii mai mult decât majoritare şi cu fiecare ocazie ţinem să ne lăudăm cu această performanţă, dar în acelaşi timp trăim şi/sau practicăm o credinţă în Dumnezeu amestecată cu obiceiuri, tradiţii, mituri şi superstiţii, reuşind să complicăm o relaţie benefică sufletului şi existenţei ca oameni, relaţia directă cu Dumnezeu. România este prizonieră acestei mentalităţi nu din motive autoritariste manifestate de vreo entitate religioasă sau statală, ci din neştiinţă, dezinteres şi uneori, extremism.

Adevărata credinţă este acea credinţă pe care Biblia o defineşte şi harul lui Dumnezeu ce o desăvârşeşte în acei oameni care caută să trăiască conform învăţăturilor sfinte. Bineînţeles că există doctrine, dogme şi interpretări diverse, nu caut să spun că o biserică, un cult religios e mai bun decât altul, ci vreau să aduc în lumina reflectoarelor ceea ce contează cu adevărat, esenţa şi spiritul credinţei, nu forma. E la fel de adevărat că sunt culte religioase care deţin şi practică doctrine mai aproape sau mai departe de învăţătura Bibliei, dar las la latitudinea voastră să le descoperiţi, dacă asta vreţi cu adevărat.

Odată cu naşterea lui Isus Hristos pe pământ şi scrierea Noului Testament s-a deschis calea către relaţia directă Creator – Creaţie, Dumnezeu – Om; Vechiul Testament era supus legii primită de Moise şi credinţa se manifesta prin intermediul jertfelor animale, prin intermediul preoţilor ce mijloceau în altare înaintea lui Dumnezeu, pentru iertarea şi izbăvirea oamenilor. Scopul naşterii lui Isus Hristos a fost acela de a înlocui intermediarul, preotul, jertfele, prin Jertfa Supremă pe care Dumnezeu Tatăl a făcut-o pentru omenire, crucificarea, moartea şi ulterior învierea Fiului Său, pentru ca toate păcatele lumii să fie luate asupra Sa – ceea ce serbăm tradiţional de Paşte.

Aşadar, suntem beneficiari direcţi ai Jertfei lui Isus Hristos şi tocmai asta crează noua legătură ce-o avem cu El – nu pentru că am merita sau pentru că suntem buni, ci datorită lui Dumnezeu, aşa cum ne relevă Evanghelile. Tradiţia religioasă din România ne recomandă adresarea către Dumnezeu prin intermediul preoţilor, sfinţilor apostoli care au trăit odată, prin intermediul îngerilor şi prin intermediul Fecioarei Maria – aceleaşi Evanghelii o prezintă pe Maria, mama lui Isus, ca o femeie cucernică, neprihănită şi îi acordă respectul cuvenit, dar nicăieri în Biblie nu i se oferă Fecioarei Maria statutul de intermediar între om şi Dumnezeu. Cu privire la sfinţii apostoli există acelaşi respect şi raport – ei nu au susţinut niciodată că sunt intermediari, ci au îndrumat oamenii să-i asculte pentru a-L descoperi pe Dumnezeu. Biblia nu susţine, nu încurajează şi nu prezintă rezultatele rugăciunii către sfinţi, Fecioara Maria şi îngeri.

Drept urmare, avem toate premisile şi metodele de-a avea o relaţie directă cu Dumnezeu, nu prin intermediul oamenilor sau a tradiţiilor, ci prin citirea Bibliei, prin rugăciune adresată lui Dumnezeu – odată cu învierea şi înălţarea lui Isus Hristos, avem un Mijlocitor în persoana Sa, între noi şi Dumnezeu, aşa cum tot Biblia ne adevereşte, care devine intermediarul prin care putem accede în Rai. Relaţionarea directă cu Dumnezeu este simplă, pragmatică şi aduce rezultate, nu trebuie condiţionată şi încărcată cu tradiţii şi diverse forme, care de multe ori n-au nici o legătură cu Biblia şi practica creştină – este la îndemâna oricui caută şi doreşte o asemenea relaţie.

România are nevoie să-şi definească relaţia cu Dumnezeu, una corectă, pragmatică, demonstrată şi susţinută de cartea de căpătâi a creştinismului, Biblia. Relaţia corectă şi directă cu Dumnezeu aduce iertare de păcate, bucurie, speranţă, moralitate, etică, binecuvântare, înţelepciune, accederea în Rai şi chiar şi un trai bun, trai pe care fiecare şi-l doreşte.

Timotei D.