RSS

Arhivele lunare: Ianuarie 2013

Răzbunătorii

Trăim într-o lume agitată, fără să ne dăm seama ce stă în spatele agitației sau ce o provoacă, știm doar că devenim și noi la fel de agitați, în timp ce pe întreg globul se petrec tot felul de evenimente de care nu știm și poate că nu vom afla niciodată. Îmi place istoria și nu doar ca să identific sursa, cauza și efectul ulterior, ci și pentru că istoria relevă evenimente interesante, de neimaginat pentru perioada în care au avut loc, momente geniale, de impact – așa cum este și momentul ce-l voi descrie mai jos.

Într-o dimineață a anului 1957, undeva în Tel Aviv se primește informația: ”L-am localizat pe Adolf Eichmann în Argentina!” Odată ce receptorul telefonului avea să fie pus jos, se năștea operațiunea Garibaldi.

SS-Obersturmbannfuhrer (locotenent-colonel) Karl Adolf Eichmann era șeful Departamentului pentru Afaceri Evreiești al Gestapo-ului între anii 1941-1945 și șeful operațiunilor de deportare a trei milioane de evrei în lagărele de exterminare – a organizat Soluția finală. La terminarea războiului, în 1942, Adolf Eichmann este arestat de către americani și trimis într-un lagăr, de unde reușește să evadeze și cu ajutorul unei grupări pro-naziste din interiorul serviciului secret al Vaticanului – da, Vaticanul are serviciu secret – Sfânta Alianță – Eichmann reușește să fugă în Argentina, devenită țară de refugiu pentru criminalii naziști, trăind timp de zece ani sub numele de Ricardo Klement.

La câțiva ani după dispariția lui Eichamann, spionajul israelian a intrat în posesia unor documente ale Vaticanului, ceea ce i-a condus la identificarea adevăratului Ricardo Klement, care devenise deodată italian și mecanic al fabricii de mașini Mercedes. În interiorul Mossad-ului s-a creat unitatea specială ce purta numele de Nokmin – Răzbunătorii, unitate ce avea să-l localizeze, să-l răpească și să-l aducă pe Eichmann în Israel pentru a fi judecat. Israelienii aveau să aplice cuvântul Profetului Ezechiel: ”Iar dușmanii vor ști că Eu sunt Domnul atunci când mânia mea va cădea asupra lor” – un motto ce devenise o lege nescrisă pentru ei.

Serviciile secrete israeliene nu erau sigure încă de identitatea lui Eichamnn, așa că agenții de teren katsa l-au urmărit în Buenos Aires, cât și pe soția lui, care la rândul ei își schimbase numele – deși israelienii aveau fotografii cu Eichmann, elementul care i-a dat de gol pe cei doi soți a fost faptul că și-au sărbătorit aniversarea căsătoriei în aceași dată cu data căsătoriei soților Eichmann, deși noile identități arătau o dată diferită – erau compromiși. Au urmat alte piste și confirmări că Ricardo Klement e cel căutat și nu mai rămânea decât să fie capturat într-o țară unde era periculos să se afle că Israelul intreprinde acțiuni, având în vedere că serviciile de informații argentiniene știau că Mossad-ul e pe urmele lui Eichmann.

Pentru a-l scoate din Argentina pe Adolf Eichmann, urma să se folosească un avion Britannia cu însemnele El Al (companie aeriană de stat) ce trebuia să-l aducă pe ministrul israelian de externe într-o vizită oficială în Argentina. În cala avionului s-a construit o celulă specială în care avea să fie transportat liderul nazist până în Israel – probelma cea mai mare era cum va fi adus Eichmann până la avion. La 1 mai 1960, Răzbunătorii au zburat către Buenos Aires și odată ajunși acolo s-au instalat în 7 apartamente, dintre care unul – Fortăreața –  era folosit ca centru al operațiunilor, iar altul – Palatul – urma să fie folosit ca închisoare pentru Eichmann; au închiriat până la 12 vehicule de aceași marcă, deci totul era pregătit pentru răpire. E amuzant și interesant faptul că toată acțiunea pare a fi scenariul unui film, dar aceste detalii, amănunte sunt reale și încerc să-mi dau seama de profilul, caracterul, patriotismul unor oameni care erau dispuși să pună în practică această răpire – adrenalină, teamă, emoție, dorință de răzbunare, un amalgam de stări care până la urmă nu afectează acțiunea unor profesioniști.

Operațiunea a fost planificată pentru după-amiaza zilei de 11 mai, mașinile erau poziționate strategic pe strada Garibaldi, așteptând ținta – Eichamnn venea acasă în fiecare seară cu autobuzul 202. Cu o mică întârziere ce îi neliniștea pe israelieni, autobuzul a oprit în stație și în minutele următoare, trotuarul străzii umbrite de întuneric avea să fie călcat de Adolf Eichmann, cu pași domoli, parcă obosiți…în spatele lui, la o distanță sigură îl urmăreau doi ”cetățeni” iar o mașină mergea cu viteză redusă în aceași direcție. A fost nevoie doar de câteva secunde pentru ca Eichmann să cadă în mâinile răpitorilor, care deja străbăteau orașul spre apartamenul conspirativ – nimeni nu-i vorbea lui Eichmann și acesta a înțeles atunci, după marturiile ulterioare, că avea de-a face cu serviciile israeliene. A fost dus și ținut câteva zile în apartamenul cu pricina, unde într-un final și-a recunoscut identitatea.

Era nevoie de o identificare mai amănunțită, așadar un medic avea să citească un dosar și să-l comapare cu subiectul: o cicatrice de 3 cm sub sprânceana stângă; 2 coroane de aur la dinții de sus; o cicatrice de 1 cm la stânga coastei a zecea; un tatuaj sub axila stângă cu grupa sa de sânge; înălține: 1,73; păr castaniu; ochi albaștri; circumferința craniului: 558,8 mm. Nu cred că mai trebuie să amintesc nivelul amănunțit al informațiilor obținute de către Mossad, ceea ce-l face un serviciu secret de temut. Timp de șapte zile aveau să mai stea în acel apartament, iar în cele din urmă a venit momentul scoaterii din Argentina.

Șeful operațiunii a horărât să-l îmbrace pe Eichmann în uniforma unui pilot al companiei El Al, după care l-au obligat să bea o sticlă întreagă de whiskey, dar pentru a fi siguri l-au mai și injectat cu trachilizant –  e bine ca întotdeauna să fii sigur :) Agenții s-au deghizat și ei în piloți și înainte de a trece de paza aeroportului din Buenos Aires s-au stropit cu whiskey pentru a descuraja paza să se apropie prea mult – văzând că totuși un gardian se apropie să-i legitimeze, unul din israelieni și-a băgat degetele pe gât și a vomitat – ce să te mai apropii de o mașină murdară de vomă și duhnind de alcool?! Gardianul a renunțat la a mai controla actele, dar a întrebat ce se întâmplă cu pasagerul care dormea de-a binelea pe bancheta din spate a mașinii – a aflat răspunsul rapid, ”pilotul” avusese o noapte grea, agitată, cu mult alcool – Eichmann nici nu știa că devenise pilot peste noapte :) Misiunea mai avea puțin și era pe sfârșite – au fost și momente amuzante în ultima parte a misiunii, cum ar fi acela că pentru a juca scenariul piloților bețivi, câțiva dintre ei au urcat scara avionului în patru labe, împiedicându-se de scări, ajungând până la urmă în interiorul avionului, împreună cu Eichmann care a fost pus în celula special construită.

A fost dus în Israel și lumea întreagă asista la răzbunarea israelienilor dincolo de granițele lor; unii au cerut executarea lui Eichmann, alții au cerut extrădarea lui, dar contrar așteptărilor, Israelul i-a intentat proces pentru genocid, proces care s-a desfășurat pe parcursul a 8 luni, fiind condamnat la moarte prin spânzurare, prima decizie a unui tribunal israelian de condamnare la moarte. Se încheia un episod dureros pentru Israel, deși serialul vănătorii de naziști continuă și azi, chiar oferindu-se recompense mari pentru identificarea foștilor naziști – chiar anul trecut a fost identificat un fost nazist în Polonia, Israelul cerând extrădarea sa.

Detaliile sunt multe, amănuntele definesc și mai bine această operațiune, am încercat doar să trasez liniile principale ale acestei operațiuni care a devenit publică la cîțiva zeci de ani după desfășurarea ei. Au fost făcute și ecranizări, vi le recomand tocmai pentru a înțelege acest moment puternic ca însemnătate și forță – pentru cei interesați pot recomanda și lectura unor publicații de specialitate. În concluzie nu-mi rămâne de făcut decât să constat din nou agitația globală ce ne-a cuprins, fără rost, făsă scop și direcție, de aceea încurajez la a distinge bine lucrurile, evenimentele din jurul nostru, tocmai pentru a ști și a cunoaște lumea în care trăim.

Timotei

 
4 comentarii

Scris de pe 22 Ianuarie 2013 în Cuvinte

 

Etichete: , , , , , , , , , ,

Operațiunea Baioneta

În data de 5 septembrie 1972, în timpul jocurilor olimpice din Munchen, Germania de Vest, un grup de palestieni afiliați unei organizații terorsite numite Septembrie Negru, a pătruns în satul olimpic și a luat ostatici 11 atleți israelieni. În schimbul lor, teroriștii au cerut eliberarea a sute de palestinieni închiși în închisorile israeliene.

Acum câțiva ani am citit despre această operațiune, de fapt încă o operațiune extraordinară a israelienilor și am fost mai mult decât impresionat de felul în care își apără familiile, identitatea și țara. Am avut o rară ocazie de-a asculta o emisiune BBC pe această temă, emisiune în care pentru prima dată o parte din agenții implicați în această operațiune au vorbit public despre cele întâmplate. Nu ne e dat să întâlnim multe evenimente de acest gen în viață și cred că ar trebui să avem o aplecare deosebită pentru asemenea momente pline de esență umană, moarte, viață, libertate, teamă și dragoste.

Anii de după cel de-al doilea război mondial au însemnat o dezvoltare rapidă a serviciilor secrete, a tehnicii specifice și a multitudinii operațiunilor globale – Israelul avea cațiva zeci de ani de când se instalase pe teritoriul său și continua lupta de apărare a granițelor, cât și a cetățenilor, folosindu-se de inteligența serviciilor de securitate: Mossad, Aman și altele. Episodul Munchen avea să arate că o luptă cu dușmanii se poate duce departe de casă, având ca urmare schimbarea feței terorismului global.

Imediat după răpirea atleților israelieni, teroriștii au cerut un elicoper pentru a ajunge la aeroport și de acolo un avion alimentat și gata de zbor, pentru a ajunge într-o țară arabă – serviciile de securitate germane nu au permis serviciile israelieni omoloage să intervină și au dus o operațiune pe cont propriu, astfel că pe aeroportul din Munchen s-a dat o luptă între poliția locală și teroriști, soldată cu un eșec – palestinienii văzându-se atacați, au ucis toți atleții israelini cu rafale de Kalashnikov și cu grenade, fiind la rândul lor uciși sau capturați.

Lumea întreagă a asistat live la un masacru ce putea fi prevenit, având în vedere că serviciile de securitate germane aveau informații cu privire la un posibil atac al grupării Septembrie Negru. Jocurile olimpice, fiind în a doua săptămână de competiție, nu au fost întrerupte în semn de solidaritate cu ceea ce tocmai se întâmplase, fapt care, printre altele, a contribuit la o și mai mare înverșunare și dorință de răzbunare a Israelului. Ecourile masacrului încă răsunau în presa internațională, dar acțiunea s-a mutat în tăcere în Israel, în cabinetul prim-ministrului de la acea vreme, Golda Meir –  un personaj care merită o atenție deosebită, poate în viitoare postări.

După scurt timp și consultări cu serviciile speciale, Mossad-ul a fost însărcinat cu depistarea și asasinarea palestienilor care s-au făcut responsabili pentru masacrul din Munchen, astfel născându-se operațiunea Mivtza Za’am Ha’El – Mânia lui Dumnezeu, cunoscută și sub denumirea de Operațiunea Baioneta – operațiunea era condusă de departamentul Kidon, care tradus înseamnă baionetă – departamentul de asasini Mossad.

Ca și în alte ocazii, Mossad-ul a creat echipe de kidoni pe bază de voluntariat – israelienii au în ADN-ul lor dorința, datoria de a-și apăra țara cu orice preț – atrăgând specialiști din diverse domenii, cum ar fi cel de comunicații, genist, acoperire/spionaj. Considerată una dintre cele mai mari și ambițioase operațiuni, Baionata s-a întins pe o durată de 7 ani, atingând ținte teroriste palestiniene în orașe ca Paris, Milano, Geneva, Lillehamer (Norvegia), chiar Beirut, casa și adăpostul celui care era liderul Septembie Negru, Ali Hassan Salameh.

Deși o operațiune de anvergură, a fost și una controversată – se presupune că israelienii ar fi asasinat și alte ținte în afara celor urmărite pentru masacrul de la Munchen, la un moment dat dând greș într-o încercare de asasinat. O echipă Mossad părea că l-a identificat pe Ali Hassan Salameh în orașul norvegian Lillehamer și în timpul zilei l-a asasinat pe stradă, de față cu prietena lui, împușcându-l în gât de la mică distanță – ulterior s-a descoperit că ținta era un simplu barman marocan, ce locuia în oraș. O parte dintre agenții israelieni au fost arestați de către poliția locală, fiind condamnați la închisoare și eliberați după 2 ani. Cert este că toți cei care au fost implicați în masacrul de la Munchen au fost asasinați, gruparea Septembrie Negru fiind destructurată.

Ținta principală, Ali Hassan Salameh, avea să fie eliminat câțiva ani mai târziu, în Beirut, murind într-o explozie a unei mașini capcană, împreună cu alți 18 teroriști. Specialiștii sunt de părere că Operațiunea Baionata s-a desfășurat pe parcursul a 20 de ani, nu 7 ani, cum s-a declarat oficial. Anul 2006 avea să fie momentul când subiectul acesta se făcea public – din păcate înregistrarea  emisiunii BBC – Arena, în care agenți Mossad implicați în operațiune vorbesc despre Baioneta nu se mai găsește pe internet – ar fi fost interesant să ascultați direct detaliile operațiunii; voi încerca să obțin aceste înregistrări adresându-mă BBC și sper să primesc un răspuns pozitiv.

Reușită, controversată, incitantă sau cum vreți să-i spuneți, operațiunea Baioneta și-a îndeplinit misiunea încredințată într-un mic birou aflat în Israel, un stat la fel de mic, dar puternic și cu forță de lovire a oricărei amenințări. Acest subiect a stat și la baza ecranizării Munich a regizorului Steven Spielberg, de asemenea ocupând pagini întregi ale jurnalelor scrise în întreaga lume, producând fascinație.

Munich Memorial

Timotei D.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 17 Ianuarie 2013 în Cuvinte, nu note

 

Etichete: , , , , , , , , , ,

 
%d blogeri au apreciat asta: