RSS

Arhivele lunare: Septembrie 2012

Aprinde lumina

Aprinde luminaLa începutul începuturilor nu era nimic, doar întunericul ce se întindea nemărginit, până la un moment când Dumnezeu a zis „Să fie lumină!” așa că s-a întâmplat ceea ce vedem și astăzi, de la soarele orbitor la stelele ce străjuiesc universul abisal. Dar înțelepciunea lui Dumnezeu a rânduit și omului să descopere focul prin care putea lumina în întuneric, aprinzând peste timp lumânări, torțe, lămpașe, pâna la fatidica zi de luminare electrică a lui Thomas Edison, în anul de grație 1879, finalizând o tranziție de mii de ani a luminii dată de Dumnezeu.

Că vrem, că nu vrem, că ne pasă sau nu, lumina îl reprezintă exclusiv pe Dumnezeu, așa cum concepția existențială atribuie binele aceluiași Dumnezeu și răul, întunericul, diavolului, rol jucat de către Satan. Lumina scoate la iveală, descoperă în splendoare pe Dumnezeu, Îi arată puterea, neprihănirea, dreptatea și nu mai puțin, frumusețea Sa – găsim multe episoade biblice în care Dumnezeu se arată prin lumină, fie prin mijloace care creează lumină și chiar cultura, arta, cinematografia atribuie lumina prezenței lui Dumnezeu.

Dușmanul luminii a fost întotdeauna întunericul, deși creațional, cele două mișcări planetare se succed, tranzitând punctele cardinale, întrepătrându-se în momente fermecătoare de apus și răsărit, numai că întunericul a fost compromis de puterea răului, prin personificare în Satan. Nu ați observat ca întunericul sperie, produce panică, ne fentează și ne joacă feste, umbrele ni se par uneori înspăimântătoare? De ce? Pentru că în puterea întunericului ciudatul, compromisul, perversiunea și urâțenia răului se arată, parcă spiritele se trezesc și își fac de cap. Încercați să traversați zone puternic populate are orașelor pe timp de noapte și veți vedea că în întuneric răul se simte bine, confortabil, veți găsi hoți, mincinoși, ciudați, drogați, perverși, alcoolici, oameni cu moravuri ușoare – momente pe care nu vei avea cum să le surprinzi ziua.

Lumina te ajută să vezi înlăuntrul tău, îți descoperă faptele și starea-ți ciudată în care te găsești în diferite momente ale vieții; lumina te ajută să vezi păcatele pe care cu ușurința le dosești în spatele ochelarilor de soare pe care îi pui atunci când lumina e prea puternică, de teamă să nu te arate așa cum ești. Lumina, în acest caz reprezintă o binecuvântare și o nouă șansă de reabilitare, pentru că lumina revelatoare vine de la Dumnezeu.

În schimb, întunericul te păcălește, te trimite pe căi greșite și te aduce în confuzie – încearcă să escaladezi un munte noaptea, pe o cărare îngustă, împrejmuită de prăpastii și numără câți pași ai reușit să faci cu adevărat – dar lumina aduce călăuzire, îți deslușește confuzia, îți oferă înțelepciunea de care ai nevoie pentru a răspunde potrivit provocărilor vieții și chiar te va convinge că nu ai ce căuta noaptea să escaladezi un munte. Dacă am crede că semi-întunericul va reuși să ne complacă în a face ce trebuie și ce nu trebuie, nu facem altceva decât să ne păcălim singuri – niciodată, sub nici o formă, viața, sensul ei nu a putut fi compus și organizat printr-o cale de mijloc, sfârșitul fiind același pentru toate lucrurile, destinația fiind diferită: lumină sau întuneric, Rai sau Iad.

Într-o lume tot mai ciudată și mai confuză, când parcă îngânarea luminii cu întunericul persistă, este nevoie să fim lumină – Dumnezeu a creat soarele și stelele, focul, becul, dar ne-a creat și pe noi, ca la rândul nostru să completăm și să fim capătul lanțului luminii, prin care întunericul prezent să fie inundat de lumina ce se revarsă din noi. „Voi sunteți lumina lumii!” Aprinde lumina în tine, las-o să te arate cum ești și să te reabiliteze, las-o să te ajute și să te poarte, dar mai ales folosește-o pentru cei din jurul tău, fiind luminița speranței de la capătul tunelului, farul ce luminează peste mări și oceane de întuneric, fii licărirea celor care caută o ieșire din beznă, lampa ce luminează pas cu pas drumul pentru tine și prietenii tăi, fii chiar steaua Betleemului care aduce vești bune și salvatoare omenirii. Aprinde lumina!

Timotei D.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 23 Septembrie 2012 în Cuvinte, nu note

 

Etichete: , , , ,

 
%d blogeri au apreciat asta: