RSS

Arhivele lunare: Martie 2012

Madame, non Mademoiselle

Franţa – tărâm scăldat în farmecul acordeonului ce calcă pe străzi pietruite, printre coline viticole, sunet urcând pe treptele turnurilor, ascunzându-se în grădinile palatelor, urmând şirul încăperilor infinite ale muzeelor, amestecându-se cu lumina seratelor petrecute la cafenele, foşnet, romanţe – visul neîntrerupt al generaţiilor de oameni care tânjesc la épique français.

Ne plimbăm şi noi cu această ocazie pe străzile Franţei, o ţară atrăgătoare şi interesantă prin stilul ei de-a fi, prin cultura ce-a influenţat lumea secole la rând, dictând trenduri şi maniere, muzică şi teatru, atrăgând mereu atenţia prin poveştile de orice moment al zilei. E bine de ştiu că francezii sunt şi ei oameni, ţara lor e pe acelaşi continent, aşa că suntem surprinşi nu numai de a ei  féerie. Limba franceză sună uneori a muzică, rostită parcă în versuri care mai de care mai frumoase, interpretând o melodie la fiecare frază – cuvinte ca mademoiselle, merveilleuse, admirable, demonstrează plăcerea de-a le pronunţa şi a rosti o limbă ca aceasta. Dar ca în orice partitură muzicală apar şi accidenţi ce caută deturnarea liniei începute şi păstrate de-a lungul ei, uneori accidentând până la sfârşitul care deja capătă alt sens – aşa se întâmplă şi în Franţa zilelor noastre.

Il n’existe plus des mademoiselles dans la ville de Cesson-Sevigne (în oraşul Cesson-Sevigne nu mai există domnişoare)! De notorietate faptul că, decenii întregi, mişcările feministe luptă pentru drepturile femilor (o temă controversată, de altfel, datorită unor urmări regretate), drepturi revendicate şi de data aceasta în micul oraş Cesson-Sevigne, situat în regiunia Bretania, prin înlocuitea termenului mademoiselle cu madame, după simpla logică a existenţei unice masculine monsieur. Interepretarea şi susţinerea acestor drepturi se fondează, în accepţiunea feministelor, pe argumentul că femeile, asemenea bărbaţilor, nu ar trebui să fie catalogate în funcţie de starea lor civilă, invocând lezare, sexism, discrimare şi grave complexe de inferioritate, în funcţie de starea civilă – utopie, aş zice, având în vedere că tendinţa oamenilor nu mai e aceea de a-şi întemeia o familie, ci de a trăi în alte forme  familiales…dar poate că în  universal francez oamenii sunt altfel, nu se uită la tv.

Aşadar, mes amis, de la 1 ianuarie ac., adolescentele, doamnele ajunse la etatea de 30 de ani preocupate de carieră (observaţi nuanţa), cât şi draguţele bătrânele vor purta le titre de mademoiselle. Ce să credeţi? Domnii din oraşul cu pricina nu sunt mulţumiţi de renunţarea la mademoiselle – fiind de partea voastră, aş zice, ce ar fi nou în evidenţa că domnii nu sunt mulţumiţi?! Încă nu îmi daţi dreptate, vă rog, pentru că domnii oraşului sunt poeţi, romantici, spunând că acest apelativ este o politeţe, o apreciere pentru femei, tocmai pentru că mademoiselle provine din cuvântul damsel – adică mică doamnă, fată. Ei vor să le ofere femeilor respect, apreciere, atenţia mult râvnită, dar iată că aceleaşi reprezentante feminine, le ia surplusul poetic al unei întâlniri notată pe partitura neaccidentată.

Încercând să minimizez repercursiunile afirmaţiei mele, trebuie să spun că această revendicare e ciudată, aiuristică, având în vedere faptul că o întreagă istorie, cultură, manieră, (cel puţin în acest caz) se dă peste cap meschin, irosind feminitatea termenului, implicit a femeii, pe care de fapt mişcările feministe o clamează a fi încurajată. Argumente ca vezi că  Germania a renunţat la termenul similar fraulein, sau Anglia la miss încă de acum mulţi ani, nu reprezintă un start în a reinventa literatura, mai ales într-o ţată cu tradiţie culturală (universală) bogată, aşa cum e Franţa. Nu de alta, dar poate că mă voi simţi lezat dacă nu voi fi interpelat de acum înainte numai cu Domnule!

Timotei D.

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 17 Martie 2012 în Cuvinte, nu note

 

Etichete: , , , ,

Mirabela două roşii

Viaţa bate filmul, filmul invocă viaţa, viaţa inspiră filmul, filmul minte viaţa – în final, o asociere inutilă prezentă în scenariul existenţei noastre palide atunci când încerci să pui în cadru scenariul eternităţii. „Orice e posibil” devine tot mai realist, mai pragmatic şi tot mai des folosit – fiind subiectiv, aş zice că deja românii sunt capabili de aşa ceva, campioni şi lideri incontestabili, dar şi subiectivitatea îmi este umbrită uneori aruncând un ochi în cultura, ţara altora, aflând şi ce fac ei cu „orice”.

Povestea noastră de şuetă are loc într-o piaţă animată nu, poate doar de produsele ce zac pe tarabele vântătorilor urbani. Produse de muzeu, parcă conturate şi desenate în photoshop, fără pete şi riduri, sculptate în şablon şi aranjate cu liniar – o imagine reuşită dacă scoţi din ea background-ul. Povestea devine romanţată odată cu apariţia Mirabelei, nume feeric şi bineînţeles, cele două roşii, care întregesc amintirea copilăriei când ne pierdeam gândurile în nemuritoarele fraze ale zmeilor, zânelor, lucrurilor fermecate. Mirabela se prezintă în poveştile turnate zi de zi la televizor, jucând un rol trist al anilor contemporani: Mirabela cumpără două roşii – atât îşi permite!

Cu sfială în voce, ea cere două roşii vânzătoarei, nici nu îndrăzneşte să le aleagă singură, de teamă ca preţul să nu crească şi să fie obligată să cumpere doar una. Este o simplă angajată la stat şi datorită nenorociţilor care conduc România nu are bani destui pentru a-şi lua mai mult de două roşii, încerca să explice cu cuvinte simple, rostite rar pentru a fi înţelese de cei care empatizează cu ea sau cel puţin cu legumele alese la bucată. Această imagine devine emblematică mediului românesc şi se încadrează în colajul specific, parcă blestemat de neşansa oamenilor la un trai mai bun. Lipsa razelor de soare, umezeala pavajului pieţii, hainele închise la culoare intră în jocul emoţilor emanate de timida cerere a două roşii… Acest episod este o producţie a postului tv Antena 1.

Viaţa bate filmul? Nu prea, mai degrabă filmul minte viaţa! Dezamăgiţi şi cu feeria răpită, aflăm că Mirabela nu e bugetară, ci este o doamnă care vorbeşte frumos, ordonat şi vinde şi ea la rândul ei roşii în piaţă. A fost pusă de echipa de televiziune să meargă la vecina de tarabă şi să cumpere două roşii, doar două roşii – ştia că va fi dată la televizor, dar nu ştia că avea să joace un rol pus la cale de cei de la Antena 1. Ştirea a fost prezentată într-un interval de timp de audienţă cu scopul…care să fi fost scopul? Greşeală, accident, premeditare? Care ar fi urmarea unei aceste ştiri? De data asta vă las pe voi, cititorii, să interepretaţi în logica voastră evenimentul, ţinând cont de următorul amănunt: nu este prima dată când cei de la Antena 1 procedează aşa.

E amuzant până la urmă ce s-a pus în scenă şi poate că nu merită mare atenţie, clasând povestea la categoria banalităţi, neglijabile – dar nu ştiu dacă este atât de simplu, fiind consumatori înrăiţi ai televizorului şi purtători ai acestuia. Două roşii – sigur sunt oameni care nu îşi permit să cumpere nici două roşii, dar ei nu joacă un rol, nu crează imagini mincinoase, ci îşi trăiesc propriul rol. Măcar pentru respectul de sine, să ajutăm aceşti oameni acolo unde îi întâlnim şi să fim inteligenţi atunci când ne informăm din sursele media. Poveşti de-astea vor mai fi: mai există în piaţă şi legume şi fructe, şi nătângi şi credului, grădina e mare, are cine s-o şi ude – schimbaţi canalul!

Timotei D.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 16 Martie 2012 în Cuvinte, nu note

 

Etichete: , , , , ,

 
%d blogeri au apreciat asta: