RSS

Arhivele lunare: Ianuarie 2012

Dreptate pentru toţi, fără număr!

Eu am dreptate! Ba nu, eu am dreptate! Nicidecum, nici tu şi nici el, nu aveţi dreptate! Cum? Doar eu am drepate! De ce ai tu dreptate? Pentru că eu aşa văd lucrurile şi dacă eu le văd aşa, înseamnă că am dreptate!

Vă sună cunoscut? Mai bine spus, ne recunoaştem în aceste expresii? Ba bine că nu şi dacă nu vreţi să recunoaşteţi, înseamnă că eu chiar am dreptate! :) Nu ştiu cum e pe la alte popoare, dar românii, toţi, în mintea şi în abordarea lor, toţi au dreptate, fiecare în parte are dreptate – sau cel puţin aşa crede, că are. De mulţi ani, înţelegând noi că avem dreptul la liberă expresie, că nu ne mai aleargă nimeni pentru ce spunem în privat sau în public, ne-am educat în maniera că tot ceea ce spunem şi afirmăm, e drept, e corect şi mai punând şi orgoliul la socoteală, e clar, avem dreptate, fără număr!

Întrebarea mea e: de unde până unde am/avem noi dreptate? Cea mai uzuală explicaţie vine din interpretarea propie a unui fapt, a unei situaţii, circumstaţe şi astfel rezultă dreptatea pe care o apărăm şi nu suntem dispuşi s-o dăm pe dreptatea altcuiva. Bineînţeles, că tot traversăm nişte zile mai agitate, la român când e vorba de politică şi fotbal, există atâta dreptate cât e român pe metru pătrat. Ne-am obişnuit ca atunci când analizăm să ţinem cont doar de propriile păreri şi interpretări, manipulând şi ignorând adevărul, istoria, faptele, realitatea, morala, informaţiile, părerea specialiştilor, legea, argumentele, logica, bunul simţ, respectul, patriotismul  – normal că fiecare avem dreptatea noastră, fiindcă nu ţinem cont de nimic!

Dacă te uiţi la o emisiune vei descoperi că fiecare participant are dreptate şi că încearcă să îi convingă pe ceilalţi de dreptatea lui, făcându-i pe interlocutori să pară de pe altă planetă, de multe ori ajungându-se la jigniri şi catalogări nesimţite. De cele mai multe ori, în dialogul public, discursul este generat de ură, interes, manipulare, fără a fi argumentat, susţinut de logică, şi pur şi simplu mesajul este trântit şi „prost ăla care nu crede că e aşa”! Dar nu trebuie să te uiţi neapărat la tv ca să vezi asemenea abordări, este de ajuns să ne uităm cu atenţie la cum abordăm noi discuţiile cu cei din jur şi vom înţelege repede despre ce e vorba.

Nu cumva să lăsăm pe alţii să aibă dreptate – altă încăpăţânare pe care o vedem şi o manifestăm! Ce este atât de rău dacă se demonstrează că celălalt are dreptate? Ar trebui să fie momentul în care să ne dăm seama că suntem pe o pistă greşită, cercetând să vedem dacă dreptatea celuilalt este logică, argumentată, are legătură cu realitatea şi să o acceptăm cu deschidere, pentru că asta înseamnă un pas înainte, denotă evoluţie şi o mai bună educaţie. M-am săturat să tot văd oameni în jurul meu, la televizor, care afirmă că ei au dreptate, nedovedind-o prin nimic şi m-am săturat să văd şi oameni care cred şi se lasă convinşi cu atâta uşurătate, devenind ei la rândul lor purtători de o „dreptate” falsă.  

Dreptatea în starea ei pură o găsim doar la Dumnezeu, dar acelaşi Dumnezeu drept ne-a dat înţelepciune, minte, abilităţi şi talente tocmai pentru a învăţa, asimila, dezvolta şi demonstra ceea ce este drept, corect şi normal. Cu cât ne vom căută propria dreptate, cu atât de mult ne vom depărta de realitate, trăind în propria lume „dreaptă”!

Timotei D.

 

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 20 Ianuarie 2012 în Cuvinte, nu note

 

Etichete: , , , , ,

Protestăm, protestăm

Urmăresc cu atenţie ce se întâmplă zilele astea în Bucureşti şi în câteva oraşe din ţară, astfel putând să îmi fac o părere despre ce se întâmplă în stradă, încercând să nu fiu influenţat de părerile altora, ci interepretând informaţiile şi imaginile în manieră proprie, pentru că nu are rost să fiu promotorul vreunui politician sau televiziuni.

Cum au început aşa zisele manifestări, acum 3 zile? Au început în urma apariţiilor lui Raed Arafat şi ale lui Traian Băsescu la tv, disputând fiecare pe tema SMURD-ului. Au apărut interpretările total nejustificate că SMURD s-ar desfiinţa sau s-ar privatiza, oamenii au fost manipulaţi de către televiziuni, de către site-urile de socializare, de politicieni care au de câştigat din aruncarea în derizoriu a oricărei informaţie şi idei, astfel s-au pornit manifestări în câteva oraşe din România, cu tema susţinerii lui Raed Arafat. Deşi acesta a declarat că nu este de acord cu susţinerea sa în stradă şi a îndemnat oamenii să nu se lase manipulaţi de televiziuni şi alţi oameni, grupuri de persoane, spontan bineînţeles, au început să susţină salvarea SMURD-ului.

La un moment dat chiar am crezut că manifestările sunt spontane, până când am observat bătrâni, pensionari, care ţineau în mâini pancarte imprimate tipografic, foi şi cartoane scrise la pc, aveau portavoci prin care îţi susţineau doleanţele – mă gândesc eu, săracii bătrâni nu ştiu să folosească pc-ul, imprimanta, nu au bani pentru a apela la serviciile unor tipografii şi totuşi au apărut în stradă cu toate aceste materiale, spontan, cum spuneam. Informaţiile livrate de către televiziuni, cum sunt Antena 3, Realitatea Tv şi anumite site-uri, au degenerat în frenezie şi manipulare, fără a se gândi nimeni ce efecte pot avea aceste manipulări – poate că interesul lor era exact acesta.

La manifestări au participat şi oameni care nu ştiau de ce se află acolo, alţii deja susţineau căderea regimului tiran, totalitarist şi strigau ca din gură de şarpe că în România s-a ajuns ca pe vremea lui Ceauşescu. Televiziunile menţionate mai sus au continuat cu manipularea, dezinformarea, susţinând fără nici o dovadă, probă, că Traian Băsescu a fugit din Bucureşti de frica manifestanţiilor, că autobuze cu jandarmi din ţară se îndreaptă alarmaţi spre Bucureşti, că urmează ca internetul să fie sistat în România, de teama ca oamenii să nu se mai folosească de el pentru a declanşa alte şi alte proteste şi multe alte asemenea informaţii. Printre manifestanţi sunt şi membri ai galeriilor de fotbal, care sunt violenţi, în istoria recentă s-a dovedit că în spatele acţiunilor lor se află alte interese, neortodoxe.

Ce e mai grav, e faptul că moderatorii acestor televiziuni incită telespectatorii şi românii la revolte, la manifestaţii, pe baza unor informaţii şi păreri care de cele mai multe ori frizează logica şi normalul. La televizor apar politicieni cum sunt Victor Ponta şi Crin Antonescu, care la fel, incită oamenii la revolte, prin asemănarea regimului actual cu cel comunist, fără să ofere soluţii reale şi viabile la problemele românilor, doar soluţia alegerilor anticipate şi venirea lor la guvernare – nu tu program de guvernare, nu tu idei şi proiecte, doar să „venim noi la putere şi în România va fi bine!” Deasemenea, aceştia atribuie violenţele jandarmeriei, acuzând-o că intervine brutal atunci când se aruncă cu pietre, cu petarde – jandarmii ar trebui să stea liniştiţi şi să încaseze fără reacţie, nu? Mă uitam chiar astăzi la oamenii care erau într-un mall din oraş, estimam că sunt poate o mie care sunt în acel loc, în acelaşi timp, observam libertatea de expresie a fiecăruia, pe orice tip de canal de comunicare şi mă gândeam, ce tiranie trăim în România, ce sistem comunist ne presează să umplem magazinele, să facem ce ne taie pe noi capul, să trăim liberi şi fără restricţii.

Nu contest faptul că la aceste manifestări participă şi oameni care au doleanţe reale, corecte, dar nu vă lăsaţi păcăliţi de faptul că acestea sunt spontane, populare, ci este vorba de simpla manipulare şi din păcate, şi de încăpăţânarea unora de a gândi singuri faptele şi realitatea. Manipularea şi dezinformarea continuă constant pe aceste televiziuni şi putem spune fără rezerve că tot ce vedem astăzi pe stradă e efectul lor şi de fapt are loc o  revoluţie a televiziunilor, care bineînţeles, vor binele poporului…Nu vă gândiţi că aceste proteste sunt soluţia pentru ca lucrurile să fie mai bune în România – proteste vor cei care nu au idei, alternative la ceea ce guvernanţii propun astăzi şi preferă să inducă o stare de zarvă şi confuzie, tocmai pentru a-şi masca incompetenţa! E mai simplu să creezi nelinişte decât să oferi o alternativă bună, e mai uşor să infierezi pe alţii decât să îţi arăţi valoarea ta adevărată. 

Urmăriţi cu atenţie voi aceste evenimente, nu vă lăsaţi influenţaţi de televiziuni, de politicienii care în loc să fie echilibraţi, incită prosteşte şi cu interes, fiţi cerebrali şi realişti. În România se doreşte o regândire, o schimbare a sistemului care ne-a ţinut pe loc zeci de ani şi deşi cei care propun aceste schimbări nu sunt perfecţi, au dorinţa ca lucrurile să evolueze, dar răspunsul evoluţiei naţionale îl vedem astăzi pe stradă, din păcate.

Timotei D.

 

 
23 comentarii

Scris de pe 15 Ianuarie 2012 în Cuvinte, nu note

 

Etichete: , , , , , , , ,

 
%d blogeri au apreciat asta: