Cronica Huidu-ismului

Să plătească, să înfunde puşcăria pentru că şi-a bătut joc de oameni, i-a dat la tv că au greşit, l-au ajuns blestemele şi l-a mai şi pedepsit Dumnezeu pentru că a râs de gestica unui translator creştin. Trebuia să moară el, familia lui, nu familia şi părinţii altora, oameni nevinovaţi – doar o parte din comentariile şi părerile tuturor enunţate în ultimile săptămâni.

M-am gândit să scriu despre acest episod abia acum, după ce s-a mai stins patima născută în viaţa şi mintea semenilor. Nu îi ţin partea lui Şerban Huidu, nu mă interesează să-l apar, părerea mea despre acest episod este simplă şi vreau să cred că este şi echilibrată: intenţionat, neintenţionat, a greşit şi din păcăte au murit 3 oameni nevinovaţi; cred ca el regretă, şi-a pus şi propria familie în pericol şi nu îmi doresc să fiu în pielea lui. Consider că trebuie să plătească pentru această greşeală cu ani de închisoare, după legile în vigoare, indiferent că se înţelege cu familiile victimelor şi pe partea cealaltă, Dumnezeu să îl binecuvinteze şi să îi mântuiască sufletul.

Atunci de ce mai scriu despre Huidu? Pentru că incă mă uimeşte şi mă dezgustă predilecţia şi disponibilitatea la ură şi judecată a românilor atunci când o persoană publică e actorul unui eveniment, de orice fel. De fapt, românii se comportă aşa în cercurile lor de prieteni, cu apropiaţii, în familie, nu e mult până la generalizarea fenomenului – ştiţi foarte bine la ce mă refer, nu vă gândiţidoar  la alţii care fac asta. Din păcate, accidente de genul ăsta au loc zilnic în România, dar nu se mai face atât tam-tam pe ziare şi tv, dar nu e vina lor, pentru că ei marşează pe felul românilor de-a fi, pe judecata şi bârfa de la colţ de stradă, propovăduită de babele şi ţaţele de orice sex, la colţul străzii sau în jilţuri aristocrate.

Ce rol conferă un anumit eveniment individului care sare imediat să emită păreri pline de ură şi judecată, ce-l îndreptăţeşte să enunţe acuzaţii şi proliferări de joasă speţă? Întotdeauna am încercat să îi înţeleg pe cei care bârfesc şi judecă valori şi lucruri după propria minte şi imaginaţie bolnavă – ce câştigă, ce avantaj au? Pentru că într-un final se vor umple de ruşine şi marginalizare – fără o analiză de specialitate, cred că este vorba de o boală, pentru că numai bolile se manifestă constant şi provoacă necazuri. Românii suferă de această boală, dar o fac cu mare plăcere şi dorinţă şi nu vor să se trateze.

Nu este vorba numai de cazul Huidu, există o listă bogată de asemenea evenimente în care mari comentatori şi specialişti îşi varsă prostia în cupele consumatorilor, care sorb pe nerăsuflate zeama de proastă calitate, fiind dependenţi de ea. Ce recomandări să fac, ce să prescriu având în vedere că subiectul e vechi şi mult îndrăgit? Poate ce mi-ar plăcea – să vedem şi să avem bun simţ.

Timotei D.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s