RSS

Flacăra brunetă

23 Oct

Ca şi cum nu era de ajuns şi nu erau destule prin cotidianul nostru, pe scena obscură a can-can-ităţii româneşti apare, ca o boare, flacăra brunetă. Suntem deja aşi în tainele flăcării violet ce-a bântuit Romania anilor 2009 în noaptea preşedinţilor creduli  şi după modelul consacrat, o nouă flacără se naşte – model consacrat, adică aceaşi sursă, adică aceaşi manifestare, adică prostia!

Eşti brunetă, te simţi nedreptăţită, te crezi dezavantajată de faptul că nu eşti frumoasă, pregătită, aranjată? Astăzi, în România ţi se oferă soluţia: Partidul Brunetelor! Având deja o tradiţie bogată în apariţia unor partide de cochetăreală ieftină, reamintesc de iniţiativa minunată şi atât de necesară a înfiinţării Partidului Blondelor, care, dragele de ele (reprezentantele oficiale) cereau drepturi de-a primi case de la stat, discount la shopping tu, chirii reduse şi pantofiori la reducere, fată – am încercat să ader la această mişcare, dar cică era o problemă la culoarea materiei cenuşii.

Revenind la flacăra momentului, partidul brunetelor nu putea fi lansat decât printr-o prezentare de modă, cum altfel – vezi tu, omul când nu poate arăta ce şi cum gândeşte, arată ce are pe el sau ce nu are pe el. Bineînţeles, iniţiatoarele sunt două dudui brunete, că altfel nu exista bruneteala asta, tinere specializate şi pregătite bineînţeles, în ale modeling-ului. Numele celor două nu merită amintit din considerente ideologice şi deontologice,  ele nedorind să-şi facă publicitate, deloc, în niciun fel, pe toate televiziunile şi ziarele ţării.

Între o defilare şi un pantof schimbat, una din cele două purtătoare a libertăţilor şi drepturilor brunetelor, spunea reporterului că va lupta pentru ca femeile din România care nu sunt frumoase şi sunt dezavantajate din cauza aceasta, să fie tratate egal – interesant, proababil că acele femei care se consideră aşa (deşi nu trebuie) vor fi aduse la prezentări de modă, unde vor defila modele, reprezentate ale partidului şi în loc de un efect pozitiv, acele femei vor vedea diferenţele fizice pe care şi le impută. Înca nu ştim ce drepturi şi aşteptări clamează aceste brunete, dar e clar, brunetele din România o vor duce mult mai bine de acum înainte.

Cealaltă reprezentantă de vază a forţei numită brunetă, spune publicului că prin această iniţiativă vrea să demonstreze că cele din lumea modeling-ului nu sunt inculte, ci că le duce capul și pot face multe altele. Întrebată simplu care este ideologia partidului, foarte marcată de cuvântul acesta ciudat, straniu, ideologia, răspunde cu seninătate şi curaj: „Vreau lucrurile astea să le vorbim în esclusivitate, ziua!” Am uitat să menţionez, primul congres extraordinar al noului partid s-a ţinut seara, într-un club, pe ritmuri melodice luminate de reflectoare. Bănuiesc că organizaţiile judeţene ale acestui partid vor avea sediul în discoteci, cluburi, bodegi de fiţe, după posibilităţi.

Care sunt condiţiile impuse membrelor? Clar, culoarea părului să fie brunetă, chiar daca e păr vopsit – restul, probabil îl vom auzi în esclusivitate, la următoarea prezentare de modă. Eu, curios din fire de mersul extraordinar al vieţii publice din România, mă întreb şi cumva, fără să vreau, apăr eventualele membre ale acestui partid – ce se întamplă dacă le apare un fir alb sau blond? Vor fi excluse, se vor autosuspenda din toate funcţiile deţinute până vor reuşi să-şi facă o programare la coafor? Nu e de râs, eu îmi pun această problemă, pentru că asemenea situaţii pot pune în pericol viitorul României!

Încurajat fiind de acest nou partid, parcă mă gândesc să înfiinţez şi eu partidul curcilor – cred că aceste fiinţe înnaripate sunt nedreptăţite, chintesenţa existenţei le este dezrădăcinată de glumele care se fac pe seama lor, cum ar fi De râsul curcilor sau Ca o curcă plouată, iar ca drepturi, aş milita pentru prelungirea termenului, de la de două ori pe an, Paşte şi Crăciun, doar la o singură dată, de ziua Partidului Brunetelor – nu vă gândiţi la sacrificare, ci la o prezentare de modă, bineînţeles!

Timotei

 Nota redacţiei: Distinsele femei românce şi nu numai, indiferent de culoarea părului, nu fac obiectul şi tema acestui post, ci atenţia se îndreaptă exclusiv către înfiinţarea acestui partid.

Anunțuri
 
2 comentarii

Scris de pe 23 Octombrie 2011 în Cuvinte, nu note

 

Etichete: , , , , , , , ,

2 răspunsuri la „Flacăra brunetă

  1. Reby

    23 Octombrie 2011 at 04:05

    =)) esti total!!
    imi retrag cuvintele (alea)… ai umor…maxim! promit!:))

     
    • Timotei Dinica

      23 Octombrie 2011 at 04:08

      :)) sunt brunet, cred ca flacara asta are influenta

       

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: